pain of knowing...

Cu gindul la Pavarotti, care era un om foarte deschis, cintind inclusiv cu artisti rock, fac aici o referinta la Robert Plant, fost vocalist Led Zeppelin. Nu conteaza deloc ca omul care cinta are spre 60 de ani, urmariti-i vocea...





Darkness, Darkness long and lonesome,
As the day that brings me here,
I have found the edge of sadness,
I have known the depths of fear,
Darkness, Darkness be my blanket,
Cover me with the endless night,
Take away oh this pain of knowing,
Fill this emptiness with light now,
Emptiness with light now.

A tribute to Einstein...

Einstein mi s-a parut intotdeauna a fi un om cald dar si serios, sensibil dar si ferm, tolerant dar si critic sever. Lectura gindurilor lui a fost pentru mine intotdeauna un sprijin si o incurajare pe drumul dificil spre adevar.

Insir mai jos doar citeva fragmente remarcabile din textele acestui om remarcabil:

"Un Dumnezeu ce rasplateste este pentru el de negindit fie si deoarece omul care actioneaza potrivit legitatii exterioare si interioare ar fi tot atit de putin raspunzator din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ca si un obiect lipsit de viata de miscarile pe care le face. S-a reprosat de aceea stiintei ca submineaza morala, dar desigur in mod nedrept. Comportarea morala a omului poate fi intemeiata eficient pe mila, educatie si solidaritate sociala si nu are nevoie de un fundament religios. Ar fi trist pentru oameni daca ei ar trebui sa fie tinuti in friu prin frica de pedeapsa si speranta in rasplata dupa moarte."

"Numai cel ce poate cintari sfortarile uriase si inainte de toate daruirea, fara de care nu poate lua nastere creatia stiintifica deschizatoare de noi drumuri, va putea aprecia puterea simtamintului, singurul din care poate sa creasca o munca detasata de viata practica nemijlocita. Ce credinta profunda in ratiunea alcatuirii lumii si ce aspiratie spre intelegerea chiar si numai a unui reflex neinsemnat al ratiunii ce se dezvaluie in aceasta lume trebuie sa fi fost vii in Kepler si Newton pentru ca ei sa poata descifra mecanismul mecanicii ceresti in munca solitara a multor ani? Cel ce cunoaste cercetarea stiintifica in principal numai din consecintele ei practice ajunge usor la o conceptie cu totul nepotrivita despre starea de spirit a barbatilor care, inconjurati de contemporani sceptici, au aratat calea celor ce gindesc la fel, presarati prin tarile Pamintului si de-a lungul secolelor. Numai cel ce si-a consacrat viata unor teluri asemanatoare poate sa aiba o reprezentare vie despre ceeea ce i-a insufletit pe acesti oameni si le-a dat puterea sa ramina credinciosi telului, in ciuda nenumaratelor esecuri. Religiozitatea cosmica este cea care da asemenea forte. Un contemporan a spus, nu fara dreptate, ca in epoca noastra orientata in general practic, singurii oameni adinc religiosi sint cei mai seriosi dintre cercetatori."

"Inca in Cartea Sfinta a poporului evreu poate fi observata evolutia de la religia fricii la religia morala, evolutie care se continua in Noul Testament. Religiile tuturor popoarelor civilizate, cu deosebire cele ale popoarelor din Orient, sint in principal religii morale. Evolutia de la religia fricii la religia moralei reprezinta un progres important in viata popoarelor. Trebuie sa ne ferim insa de prejudecata ca religiile primitivilor ar fi religii ale fricii pure, iar cele ale popoarelor civilizate religii morale pure. Toate sint mai degraba tipuri mixte, in asa fel insa ca pe treptele mai inalte ale vietii sociale domina religia moralei.
Tuturor acestor tipuri le este comun caracterul antropomorfic al ideii divinitatii. Deasupra acestei trepte a trairii religioase obisnuiesc sa se ridice in mod esential doar indivizi deosebit de bogati sau comunitati deosebit de nobile. Toti cunosc insa si o a treia treapta a trairii religioase, chiar daca doar rar intr-un contur clar; o voi numi religiozitate cosmica. Aceasta poate fi dezvaluita doar (cu) greu celui ce nu are nimic comun cu ea, mai cu seama ca ei nu ii corespunde un concept de Dumnezeu asemanator omului. Individul simte desertaciunea dorintelor si telurilor omenesti, sublimul si ordinea minunata ce se dezvaluie in natura si lumea gindirii. El resimte existenta individuala ca un fel de inchisoare si vrea sa traiasca tot ceea ce fiinteaza ca pe ceva unitar si cu sens. Inceputuri ale religiozitatii cosmice se gasesc deja pe o treapta de dezvoltare mai timpurie, bunaoara in unii psalmi ai lui David, ca si la unii profeti. Mult mai puternica este componenta religiozitatii cosmice in budism, cum ne-au invatat indeosebi minunatele scrieri ale lui Schopenhauer."

"O a doua masura a organizarii religioase sint sentimentele sociale. Tatal si mama, conducatorii unor comunitati omenesti mai mari sint muritori si supusi greselii. Nostalgia conducerii, iubirii si sprijinului da impulsul alcatuirii conceptului social, respectiv moral al lui Dumnezeu. Este Dumnezeul providentei care ocroteste, hotaraste, rasplateste si pedepseste. Este Dumnezeul care, potrivit orizontului omului, iubeste si protejeaza viata semintiei, a omenirii, viata in genere, consolatorul celor nefericiti si cu aspiratii neimplinite, cel ce ocroteste sufletele celor morti. Acesta este Dumnezeul social sau moral."

"Tot ce este facut si nascocit de oameni serveste satisfacerii nevoilor pe care le resimt si alinarii durerilor. Sa nu uitam niciodata acest lucru daca vrem sa intelegem miscarile spirituale si dezvoltarea acestora. Caci simtirea si nostalgia sint impulsul aspiratiilor si realizarilor omenesti, oricit de inaltatoare ni s-ar infatisa acestea din urma. Care sint, asadar, simtamintele si nevoile care i-au condus pe oameni spre gindirea religioasa si spre credinta in sensul cel mai larg? Daca reflectam asupra acestui lucru, ne dam seama de indata ca linga leaganul gindirii si trairii religioase stau cele mai diferite simtaminte. La primitivi este mai intii frica cea care da nastere la reprezentari religioase. Frica de foame, animale salbatice, boala, moarte. Deoarece pe aceasta treapta a existentei intelegerea relatiilor cauzale este de obicei redusa, spiritul omenesc nascoceste fiinte mai mult sau ma putin asemanatoare de a caror vointa si actiune depind trairile temute. Se incearca sa se inriureasca in mod favorabil starea de spirit a acelor fiinte, infaptuindu-se acte si aducindu-se jertfe care, potrivit credintei transmise proprii unei semintii sau alteia, sint in masura sa le imblinzeasca si sa le faca binevoitoare fata de oameni. Vorbesc in acest sens de religia fricii (Furcht-Religion). Aceasta nu este produsa, dar este totusi in mod esential consolidata prin formarea unei caste aparte a preotilor care se da drept mijlocitoare intre fiintele temute si popor si isi intemeiaza in acest fel o pozitie predominanta. Adesea conducatorul sau stapinitorul care se sprijina pe alti factori, sau clasa privilegiata unesc, pentru a fi mai siguri, stapinirea lor lumeasca cu cele mai inalte functii sacerdotale, sau ia nastere o comuniune de interese intre cei ce stapinesc din punct de vedere politic si casta preotilor."

"Lucrul cel mai frumos pe care il putem trai este tainicul. Este simtamintul ce sta la leaganul adevaratei arte si stiinte. Cine nu il cunoaste, cel care nu se mai poate mira, nu se mai poate minuna, acela este, pentru a spune asa, mort, iar ochii sai sint inchisi. Trairea tainicului, chiar daca amestecata cu frica, a produs religia. Cunoasterea existentei a ceva de nepatruns pentru noi, a manifestarilor celei mai adinci ratiuni si a celei mai luminoase frumuseti, ce sint accesibile ratiunii noastre numai in formele lor cele mai primitive, aceasta cunoastere si acest simtamint constituie adevarata religiozitate. In acest sens, si numai in acest sens, ma numar printre oamenii profund religiosi.
Nu imi pot inchipui un Dumnezeu care rasplateste sau pedepseste obiectul creatiei sale, care are in genere o vointa de felul celei pe care o cunoastem noi. Nu pot sa gindesc, de asemenea, un individ ce supravietuieste mortii trupului sau. Sa nutreasca inimile slabe, din frica sau din egoism ridicol asemenea idei! Mie imi ajunge misterul eternitatii vietii, constiinta si presimtirea alcatuirii minunate a existentului, ca si straduinta umila spre cuprinderea unei parti cit de mici a acelei ratiuni ce se manifesta in natura."

"Nu cred in libertatea omului in sens filozofic. Fiecare actioneaza nu numai sub constringeri exterioare, ci si potrivit necesitatii launtrice. Sentinta lui Schopenhauer: "Un om poate sa faca, ce-i drept, ce vrea, dar nu sa voiasca ceea ce vrea" m-a patruns inca din tinerete si mi-a fost intotdeauna o alinare la privelistea asprimii vietii, un ajutor in indurarea acesteia si un izvor nesecat de toleranta. Constiinta acestui fapt slabeste in mod placut simtul raspunderii ce poate usor sa aiba o actiune paralizanta si face sa nu ne luam pe noi si pe ceilalti prea in serios; ea conduce la o conceptie despre viata ce face loc si umorului.
Mi s-a parut intotdeauna lipsit de sens, dintr-un punct de vedere obiectiv, sa ne intrebam asupra semnificatiei si telului propriei existente, ca si a existentei fiintelor in general. Si totusi, fiecare om are anumite idealuri care ii orienteaza straduinta si judecata. In acest sens placerea si fericirea nu mi-au aparut niciodata ca scopuri in sine (numesc aceasta baza etica idealul turmei de porci). Idealurile mele, care m-au calauzit si mi-au dat curajul de a infrunta greutatile vietii, au fost binele, frumosul si adevarul."

"Trebuie oare sa ne ingrijoreze faptul ca traim intr-o epoca de primejdie si lipsuri? Cred ca nu. Omul, ca orice alt animal, este prin natura sa indolent. Daca nimic nu-l imboldeste, nu se va omori cu cugetarea si el se va comporta dupa tiparele obisnuintei, ca un automat. Eu nu mai sint tinar si deci pot sa spun ca in copilarie si tinerete am traversat o asemenea etapa, cind tinarul se gindeste numai la banalitatile existentei personale, vorbeste la fel ca semenii lui si se comporta asemeni lor. Cu greu iti poti da seama ce se ascunde in spatele unei asemenea masti conventionale. Caci datorita obisnuintei si vorbirii, adevarata lui personalitate este, ai zice, invelita in vata.
Cit de diferita este situatia de acum! Fulgerele vremurilor noastre furtunoase ne descopera fapturile umane si lucrurile in nuditatea lor. Fiecare natiune si fiecare individ uman isi dezvaluie clar scopurile, puterile si slabiciunile, precum si pasiunile. Rutina nu mai e de nici un folos acum cind conditiile se schimba vertiginos; conventiile sint lepadate din mers, ca niste invelitori uzate.
Apasati de privatiuni, oamenii incep sa se gindeasca la esecul practicii economice si la necesitatea unor aranjamente politice cu caracter supranational. Numai pericolele si rasturnarile pot sili natiunile sa se dezvolte mai departe. Fie ca seismele actuale sa duca la o lume mai buna.
Dincolo si mai presus de aceasta apreciere a epocii noastre mai avem inca o datorie -- de a ne ingriji de ceea ce este etern si mai inalt in tot ce avem, de acel ceva care da sens vietii si pe care vrem sa-l transmitem copiilor nostri mai pur si mai bogat decit l-am preluat de la inaintasi."

"Trebuie sa ne ferim deci a predica tinerilor ca scop al vietii succesul in sensul curent al termenului. Fiindca un om de succes este cel care primeste mult de la semenii sai, de obicei incomparabil mai mult decit echivalentul serviciilor facute de el lor. Valoarea unui om trebuie vazuta insa in ceea ce da, si nu in ceea ce e capabil sa primeasca."

"Multi au invocat teoria darwinista a luptei pentru existenta si selectia legata de ea ca indreptatire pentru incurajarea spiritului de competitie. Unii au incercat de asemenea pe aceasta cale sa dovedeasca in mod pseudostiintific necesitatea competitiei economice destructive intre indivizi. Aceasta idee este insa gresita, deoarece omul isi datoreaza forta sa in lupta pentru existenta faptului ca este un animal care traieste in societate. Lupta dintre membrii unei comunitati este la fel de putin esentiala pentru supravietuire ca si lupta dintre furnicile individuale ce traiesc in acelasi furnicar."

"Expresia (Begreiflichkeit), asa cum o folosim aici, trebuie luata in acceptiunea ei cea mai modesta. Ea inseamna: realizarea unei ordini intre experientele senzoriale, prin crearea de concepte generale si de relatii intre aceste concepte, ca si prin relatii stabilite intr-un fel oarecare intre concepte si experientele senzoriale. In sensul acesta este inteligibila lumea experientelor noastre senzoriale, iar faptul ca e inteligibila este un miracol".

"...eu consider posibilitatea de a intelege lumea ca un miracol sau ca un mister etern. Ei bine, a priori ne putem astepta la o lume haotica care nu poate fi surprinsa in nici un fel de gindire. Am putea sa ne asteptam ca lumea sa fie supusa legii numai in masura in care intervenim noi, cu inteligenta noastra ordonatoare..."

"Orice om e liber sa aleaga in ce sens sa-si orienteze straduintele; de asemenea, orice om se poate mingiia cu vorba lui Lessing ca mai de pret este cautarea adevarului decit stapinirea lui."

"In amurgul vietii sale (la 17 iulie 1952), Einstein ii scria celui mai apropiat prieten al sau, lui M. Besso:
"Cei care au inventat credinta unei vieti individuale dupa moarte trebuie sa fi fost niste oameni de nimic" (A. Einstein, M.Besso, Correspondance 1903-1955, Hermann, Paris, 1979, p.277). Acestea nu sint cuvintele unui tinar neconformist, ci ale unui om in virsta de 73 de ani!"

(Cum vad eu lumea, Humanitas, Bucuresti 1992)


Atunci cind criticii lui Einstein, bazindu-se pe "argumente" culturale, adica de pe pozitii pur ideologice s-au coalizat impotriva sa scriind chiar un pamflet numit "100 de autori impotriva lui Einstein" tocmai in ideea ca teoria lui era prea stranie ca sa fie adevarata, Einstein a replicat simplu:
"Daca as fi gresit, unul ar fi fost suficient".

Despre dependenta de televiziune si nu numai

(alergare, 23 august 2007)
temperatura: 36-32 de grade
fereastra puls: 155-
timp in fereastra: 14’40’’
timp total: 57’25’’
distanta: 12.7 km
itu: 75

Postari la Cotidianul, sub articolul lui T. Baconsky

Cred ca ar fi nimerite citeva asertiuni simple legate de acest viciu, care tine de urmarirea cu sufletul la gura a ceea ce se intimpla pe sticla. Pentru asta insa, cred ca n-ar fi rau sa ne apropiem fara sfiala de conceptul de dependenta.
Am putea sa facem, de pilda, analogia cu alcoolicul.
Alcoolicul nu este un om normal, dar el nu stie asta, sau nu vrea sa stie: pentru a trai decent, el ar trebui sa nu bea deloc, insa in societatea in care traieste alcoolul e cool, alcoolul e pretext, alcoolul e semizeu. Ei bine, daca toata lumea normala bea, de ce n-ar bea si el? Raspuns: tocmai fiindca nu e un om normal. Se spune asa: pentru un alcoolic, primul pahar e prea mult, urmatoarele o mie, prea putine.
Rezumind, primele obstacole dificile de trecut pentru un alcoolic sint:
- renuntarea la negare si acceptarea faptului ca este alcoolic; de aici decurge inclusiv faptul ca are nevoie de ajutor si ca, in cele mai multe cazuri, nu va reusi de unul singur sa se lase
- acceptarea faptului ca, datorita anormalitatii sale, razboiul sau cu viciul trebuie sa fie unul dur dar nu idealist; obiectivul sau trebuie sa fie acela de a nu bea astazi, de a nu se apropia de primul pahar; atunci cind iti propui sa nu mai bei niciodata, aproape sigur vei esua

Cred ca multora dintre cei obsedati de televiziune le-ar fi de folos o plimbare prin site-urile alcoolicilor anonimi.
Nu pot spune ca am fost obsedat de televiziune, caci ma interesau mai mult documentarele, stirile-rezumat si emisiunile culturale; totusi, aveam in mod acut senzatia ca pierd timpul si ca intru seara de seara intr-un carusel pe care am doar iluzia ca-l controlez prin telecomanda.
Ei bine, fiind chirias, nevoit adesea sa-mi duc dupa mine tot calabalicul, si odata cu el, fireste, si televizorul, intr-o zi am renuntat la tot: cea mai mare satisfactie a fost sa fac televizorul cadou unui cunoscut.
Marturisirile unui alcoolic incep cam asa:
- Sint alcoolic de 17 ani. Mi-am pierdut familia si mi-am ruinat cariera...


Nu vreau sa va bat la cap, dar cred ca analogia functioneaza foarte bine si mai cred ca strategia alcoolicilor de a renunta la viciul lor este una pilduitoare: se refera, cum bine stiti, la o terapie de grup, numita Alcoolicii Anonimi (AA). Foarte interesanta este si povestea aparitiei acestor grupuri de oameni, cei curiosi o pot gasi la acest link.


Intrebare: bine, dar de unde imi voi lua informatiile, stirile si toate datele de care are nevoie orice om modern?
Raspuns: de pe (inter)net. Lecturarea pe net este mult mai putin cronofaga, iar calitatea informatiei este net/mult superioara mediilor vizuale romanesti.

Intrebare: nu-ti lipsesc documentarele sau emisiunile de cultura?
Raspuns: nu, pentru ca nivelul celor de televiziune este destul de scazut, mai precis unul de popularizare, iar in ceea ce priveste emisiunile de cultura, multe se regasesc inregistrate pe site-uri, tvr-ul avind de departe cele mai multe emisiuni de calitate. In plus, sint destule publicatii de cultura care apar online, asa incit, asta chiar nu e o problema.

Intrebare: esti fericit cu optiunea aceasta?
Raspuns: nu. Fiindca nu sint dintre cei care vineaza fericirea. Totusi, am mult mai mult timp in care pot face lucruri pentru care inainte trebuia sa fac o intreaga echilibristica. Mai mult, televizorul nu imi lipseste deloc, si realizez acum cit de fraier am fost atitia ani sa ingros rindurile celor care contribuie la rating, de fapt ale celor rataciti in labirint...

Cit priveste stirile, pe net acestea sint mult mai curate, i.e. mai putin ideologizate, chiar mai prompte.
Pentru cine nu are deja reflexul informarii pe net, exista, evident, ziarele, dar as da si exemplul site-ului HotNews unde actualizarile se fac in timpul zilei la intervale de ordinul minutelor si unde se gasesc inclusiv informatii financiare de cea mai buna calitate (vezi de pilda postarile lui Liviu Moldovan, dar mai sint si altele).

Despre dependenta este mult de vorbit: probabil ca in viitor, multe dintre preocuparile noastre de astazi vor fi trecute in aceasta categorie.
Exista expresii ca 'sugar junkie' sau 'television news junkie', dar si 'internet junkie'.
Din cite imi pot da seama, orice fel de preocupare umana care produce suspendarea temporara a constiintei individului poate duce la dependenta. Exista si o dependenta a celor care citesc pentru a evada. Intocmai cum telenovelistii traiesc dramele altora, cei care citesc prea multe romane ajung probabil sa nu-si mai traiasca propria viata.
Poate nu stiati, dar exista inclusiv dependenta de miscare: alergatorii pe distante mari stiu la ce ma refer. Amintesc doar ca, desi alergarea este departe de a fi o activitate la indemina oricui, stimuleaza organismul sa produca endorfine in cantitati mai mari decit de obicei, endorfinele fiind drogurile naturale pe care si le produce organismul pentru a combate stresul sau durerea: sugarii au nevoie de laptele matern, printre altele si pentru ca acesta contine endorfine.
Desigur, este cool sa trimiti oamenii la biblioteca, mai mult, da chiar bine. Totusi, inainte de biblioteca au fost altele preocuparile elevate, printre acestea, retorica si arta povestirii, ambele tinind de registrul oralitatii. Probabil ca multi dintre ginditorii vechi nu au vazut cu ochi buni pornirea unora de a nota gindurile lor sau ale altora (se stie, Socrate nu a lasat nimic scris).
Einstein spunea odata:
"Reading, after a certain age, diverts the mind too much from its creative pursuits. Any man who read too much and uses his own brain too little falls into lazy habits of thinking."
Desigur, la noi, unde elitele cvasi-ortodoxe si ultra-imbibate cultural nu pot accepta, de pilda, ca un om care nu cunoaste macar in mare geometria plana sau care nici nu a auzit despre legile lui Newton nu poate fi considerat om de cultura, si cu atit mai putin filozof trimiterea scurta la biblioteca ramine o punere la punct comoda si, ceea ce este mai important, condescendenta. Pe vremuri (vezi frontispiciul academiei lui Platon), cunostintele de geometrie erau necesare oricarui filozof debutant, astazi insa, cu totii se simt chemati sa filozofeze poate si pentru ca cerinta respectiva a disparut cu totul. Deh, romanul s-a nascut poet-filozof-crestin.

Sigur ca biblioteca ramine tezaurul. Sugestia mea legata de internet a fost ca acesta este intr-adevar o buna alternativa la televiziune, dar mai ales o solutie de a scapa de dependenta de televiziune.
Mai intii ca, pentru a naviga, trebuie sa citesti, iar asta este deja mai mult decit a privi si a asculta. Stie oricine de-acuma, exista biblioteci intregi online, inclusiv texte clasice, in limbile vechi.
Aproape toate revistele de specialitate au variante online: din nefericire, multe sint accesibile doar contra cost iar multi dintre romani nu-si pot permite sa se aboneze la ele. Dar exista alternative (aproape intotdeauna), articolele de interes putind fi gasite de multe ori si pe site-urile autorilor, s.a.m.d.

Ideea este ca, desi orice fel de dependenta poate ajunge sa fie rea, aceasta este doar prima noastra problema.
Cum omul este prin excelenta o fiinta curioasa, dar mai ales creatoare, raul televiziunii moderne nu consta doar in ceea ce unii numesc tabloidizare, si poate nici macar in dependenta pe care o induce, ci in faptul ca are un discurs mediocru si sub-mediocru facindu-l pe consumator sa uite ca:
1. el insusi este o fiinta inteligenta, incurajindu-l chiar sa creada ca doar altii pot fi cu-adevarat buni in ceea ce fac;
2. fiintele inteligente mai si citesc;
3. exprimarea creativitatii este implinirea oricarui om, si asta indiferent de educatie sau virsta;
4. ideea nu este aceea de a-si omori timpul ci aceea de a trai plenar si nu prin delegatie.

Social, e limpede ca televiziunea se poate transforma in timp dintr-un instrument util de informare, educare si/sau relaxare intr-o iradiere daunatoare prin inhibarea potentelor creatoare ale unei natii. La urma urmelor, ce inseamna expresia "a-ti omori timpul" daca nu a te sinucide lent, fara durere: fiindca la limita, televiziunea poate fi vazuta ca un mijloc de eutanasiere pe baza de abonament a acelora care nu suporta greutatile unei vieti pline si creatoare.
In definitiv, intrebarea nu este cum va arata viitorul nostru daca lucrurile continua astfel, ci daca acesta chiar poate exista.
Printre altele, cred ca manifestarile vietii spirituale romanesti de dupa 1989 sint grevate de evolutia malformanta a unei televiziuni deturnate de consumism (hedonism), politicianism si profitabilitate cu pretul amortirii ratiunii si a constiintelor. Citi dintre noi mai realizeaza ca multe dintre sursele invidiilor si nemultumirilor noastre nefondate/nejustificate sint induse de televiziune?

Sa ne intoarcem curajosi la greutatile vietii si sa-i incurajam si pe altii sa o faca: nu exista remediu mai bun decit acela de a ne folosi mintea si/sau bratele (corpul) in activitati cu adevarat folositoare sufletului si semenilor.

postari la articolul lui Liviu Antonesei

Nu stiu daca problema este chiar aceea ca "ai nostri tineri nu mai citesc". E comod sa faci des apel si trimitere la biblioteca atunci cind vorbesti cu un tinar, mai mult, raspindesti si un discret aer condescendent cind faci treaba asta. Asa cum nu poti da vina pe un scolar de clasa I ca nu vine de-acasa cu tabla inmultirii invatata, tot asa, nu-i poti face morala unui tinar ca nu citeste. Fiindca daca un tinar nu citeste, inseamna ca nu are probleme. De ce nu are probleme? Fiindca nu i le pun si/sau fiindca nu-l deprind sa si le puna cei mari sau cei scoliti. Datorita atit de des invocatei crize de timp, nici macar parintii nu-i mai acorda atentie: asadar, tot la scoala si la profesori ajungem.
In casele de alcoolici, copiii deprind in mod natural viciul bauturii. In familiile unde televizorul e stapin, educatia va fi una precara, indiferent daca parintii sint profesori, preoti, oameni scoliti. Daca parintii au ajuns incapabili sa evite/inchida televizorul, la fel vor ajunge si copiii, indiferent de educatie.

Revenind la Cioran, nu am pretentia de a furniza o explicatie privind efectul tonic al disperarii, dar da: Liviu chiar o da la un moment dat. Atunci cind citesti despre adevaratele incercari sufletesti care se intimpla adesea sa fie ale altuia, ale tale palesc si ajungi sa te rusinezi ca dintr-atita lucru te-ai gindit asa departe; la suicid.
Intr-o lume de optimisti indolenti si incurabili dependenti de entertainment, gadget-uri si tehnologie sterila sufleteste, intr-o lume in care elitele insele cocheteaza cu suficienta data de credinta stramoseasca, e aproape natural sa ajungi sa te simti singur, sa ai nevoie de refugiu, de sprijin, sau de substitut de constiinta: uneori iti doresti chiar suspendarea propriei constiinte iar pentru asta, nimic nu se compara ca eficienta cu televiziunea.
Pina la urma, nici explicatia asta incepind cu "Intr-o lume in care..." nu e de mare folos, chiar daca, uneori, poate fi de mare efect. De ce? Fiindca face trimitere tot la ceilalti.

Cred ca invatatura lui Cioran este asta: locul acesta numit lume nu este un parc de distractii.

Faptul ca arata uneori astfel se datoreaza generatiilor de oameni care s-au luptat cu disperarile lor de fiecare zi pentru a ne transmite cit de putin din experienta lor, pentru a nu lua vesnic totul de la capat.

Nu putem fi optimisti avind in fata dificultatile acestea insurmontabile: faptul ca sintem muritori, nu putem evita nici durerea, nici nostalgiile trecerii; faptul ca in timp dispar din jurul nostru cei dragi iar cu oamenii aceia din vechime pe care am ajuns sa-i iubim nu doar pentru ceea ce ne-au lasat nu ne vom intilni niciodata.

Spiritul vietii este tragedia insasi, nu surfing-ul pe suprafetele line, chiar foarte inalte din preajma plajelor: si nu poti experimenta acest sentiment decit atunci cind te afli in larg, departe de proptele si de colacele de salvare, departe de iluzii.

Exista prejudecata paguboasa ca marile idei pot veni in joaca. Cum insa libertatea este produsul constiintei si nu invers, tot asa, ludicul este un rezultat al libertatii de gindire si nu invers. Ei bine, nu poti fi liber raminind mereu la tarm, doar jucindu-te si exersind optimismul zilelor insorite si calme.
Stim astazi mai multe despre fiinta decit stia Socrate? Fireste ca nu. Si atunci de unde atita optimism?

Onestitatea absoluta a spiritului izvoraste din si este legata strins de sentimentul de disperare.
Cioran nu oferea nimic, nu avea de facut nici o promisiune: mai mult, ne-a aratat in mod sistematic cum ca toti cei care promit sint lipsiti de onestitate.

Cioran te constringe de fiecare data sa te dezbraci de iluzii si sa privesti la ceea ce ramine din tine fara acestea. Cui ii place sa se dezbrace si sa se expuna privirilor? Fireste ca nu vorbim aici de haine si nici de goliciunea trupeasca pe care astazi multi s-ar ingramadi sa si-o expuna: e vorba de goliciunea sufleteasca pe care nimeni nu se mai grabeste sa si-o expuna. Cioran a facut-o printr-o veritabila analiza a fiintei si a fost judecat pentru asta. Noi ceilalti, am deprins de la el acest exercitiu dificil de onestitate, chiar de obiectivitate subiectiva.
Scrierile lui Cioran sint marturisiri de dincolo de credintele de orice fel: fiindca acestea din urma mustesc de iluzii, optimism si promisiuni.
Si totusi, ce ramine dupa dezbracarea de iluzii? Eu cred ca ramine un scepticism din care nu se mai poate iesi dar care poate fi cel mult suspendat, un scepticism care nu e in sine fecund, insa care ne ajuta sa renuntam la tot ceea ce zamislim si nu are forta de a rezista prin sine.
Dar cum oare mai poti zamisli ceva viabil in aceste conditii? Explicatia vine, cred, din faptul ca disperarea duce adesea la exacerbarea instinctului de multiplicare a fiintei, supravietuirea devenind primordiala: asta se intimpla chiar in acele momente in care scepticismul este suspendat, uitat. Atunci fiinta genereaza idei, iar in cazurile exceptionale descopera adevaruri preexistente.
Aceasta este mecanica cioraniana implacabila, determinista si totusi ireversibila.
Se vadeste clar cum ca optimistul nu doar ca este un inconstient dependent de elixiruri, dar ca sfirseste prin a fi lipsit de onestitate: mai rau, un optimist ii poate duce si pe altii in eroare.
Pina la urma, la leaganul oricarei utopii sta optimistul ce-si cauta in zare nu propria devenire, ci viitorii discipoli.

Pentru post-cioranieni exista totusi o mingiere: anume ca, in realitate, nu supravietuirea ar trebui sa fie criteriul, ci adevarul: mai precis, descoperirea si transmiterea nealterata a adevarului, iar asta chiar cu orice pret. Sint niste atei post-cioranienii? Nici gind. Dar nici crestini nu mai pot fi.
Un om care se indeletniceste cu studiul legilor naturii nu face niciodata promisiuni, desi calea pe care a apucat el este singura practicabila si verificabila in mod sistematic (oricind, oriunde, si de catre oricine). Astfel ca, in pofida faptului ca revelatia isi pierde cu totul importanta in ceea ce priveste cunoasterea autentica, cel care cunoaste poate sustine cel mult ca presimte, asa cum a facut-o Einstein, alcatuirea minunata a lumii sau ca posibilitatea cunoasterii lumii este si va ramine, in sine, un miracol: singurul (necesar) de altfel.