Supravietuire in loc de inviere...

Desi stiinta e perfectibila iar ideologiile nu sint in general perfectibile, in discutiile obisnuite e adesea de preferat sa admitem ca ambele pozitii sint ideologice, atit cea pro-crestina, cit si aceea modern-sceptica, nu neaparat atee. Ultima este comuna oamenilor de stiinta moderni, inclusiv, dar as spune mai ales fizicienilor. Sa privim: avem in fata fizica si crestinismul. Ele nu se contrazic direct si neaparat. Si desi unii ar putea sustine ca primii cercetatori moderni ai naturii au fost crestini -- nici nu s-ar insela prea mult --, mai trebuie amintit cu onestitate ca aceia erau totusi abia iesiti din grota crestina si inca isi obisnuiau ochii cu lumina. Istoria ne mai semnaleaza insa si citeva cazuri celebre de postari in contradictoriu din care stiinta a iesit in mod sistematic invingatoare. Crestinismul s-a repliat de fiecare data, asa cum o face de milenii, fiind o ideologie pura a supravietuirii.

Unii se revolta sau devin ironici astazi cind se afirma intrucitva reductionist ca evul mediu corespunde unei perioade de bezna de mai bine de un mileniu: ei bine, nu era bezna, era lumina focurilor de care aveau nevoie scamatorii pentru a pune in scena spectacolul umbrelor. In secolul al XI-lea europenii occidentali aproape ca uitasera geometria, de vreme ce nu mai stiau sa deosebeasca un unghi obtuz de unul ascutit.
Veti spune, bine, dar inclusiv Platon credea in zei: totusi, cred ca el era mai aproape de noi ca structura sufleteasca decit de crestini care, la mai bine de opt sute de ani dupa moartea sa i-au inchis academia. Exista si astazi zei travestiti in concepte laice: luati de pilda tehnologia, citi nu i se inchina?

Daca asa stau lucrurile, atunci vedem cu ochiul liber ca crestinismul este depasit. Pai ce preferati? O ideologie care repeta de milenii mesajul despre care zice si astazi ca-i nou, sau una care isi cauta in sine propria depasire? In afara de matematica, nu mai exista alte preocupari umane ne-ideologice. Fizica este insa prima ideologie cu adevarat vie, care se lupta cu sine pentru a se depasi, transforma. Crestinismul nu se lupta cu sine, ci cu lumea care nu prea mai ia in serios ceea ce afirma. Steven Weinberg spunea destul de clar, stiinta nu isi propune sa contrazica religia -- registrul sau de exprimare este deocamdata altul -- in orice caz, nu face religia imposibila, ci face (argumentatia in) lipsa acesteia posibila (printre altele, el mai sustine ca Darwin si Wallis au facut in privinta asta poate mai mult decit oricare fizician). Desi nu isi propune, stiinta este insa puternic coroziva in relatia sa cu credintele religioase: spunind asta Weinberg il amintea pe Abdus Salam caruia i-a fost foarte greu incercind sa impuna stiinta (fizica) moderna in universitatile tarilor din golf: daca tinerii musulmani acceptau relativ usor tehnologia -- aceasta are oriunde in mediile mai putin evoluate atributele unui zeu --, fizica le coroda sistematic credinta si asta ii ingrijora de-a dreptul.



Ca o observatie, completindu-l pe Einstein care sustinea ca ar fi trist daca oamenii ar avea nevoie de religie pentru a-si argumenta/fundamenta simtul moral, Weinberg pune in evidenta cu claritate subtirimea argumentelor crestinilor care sustin ca teroristii sinucigasi nu sint adevarati oameni religiosi. Acei crestini au un anume simt moral care ii ajuta sa deosebeasca ce anume este religios de ceea ce nu este, iar intrebarea care apare imediat ar fi:
Atunci la ce mai e buna religia?

S-ar parea ca orice ideologie are in ea germenele unei religii: daca se poate spune in mod obisnuit ca ideologia este un stadiu pre-teoretic de cunoastere, unul care trebuie depasit, degenerarea sa duce aproape intotdeauna, daca nu la religie, la autoritarism. Crestinismul trebuie considerat autoritar, tocmai pentru ca ne impiedica sa ne contrazicem sistematic si cu folos cunostintele, sa ne depasim adica stadiul ideologic. In definitiv, dreptul la emancipare fata de crestinism reprezinta mult mai putin decit cred unii crestini: se refera la dreptul de a te contrazice pe tine insuti. Va vine sa credeti ca, in realitate, pentru asta lupta adesea un modern?

Speculatie
Uneori ideologiile pot fi parate eficient cu ajutorul muzicii: aceasta nu poate fi combatuta direct si sistematic de catre ideologii, mediul acestora fiind cuvintul, usor de ideologizat. Observati, aproape toti crestinii militanti sint mai degraba apropiati cultural cuvintului decit muzicii, mai degraba apropiati cartilor scrise de oameni decit cartii mari a naturii a carei intelegeri necesita/cere mult efort analitic si multa matematica.
Intuitia imi spune ca la inceput a fost muzica, fiind expresia continuului care sta la fundamentele matematicii (analizei matematice). Nu pun problema neaparat in termenii cuvint vs muzica: Kepler era un mistic, si totusi, era fermecat de muzica sferelor. Bach parea un cuminte slujitor laic al bisericii, dar muzica lui depasea cu mult ceea ce ar fi putut spune el despre Dumnezeu.

Multi trec si astazi peste rock cu seninatatea celui care nu pricepe nimic din ceea ce i se intimpla. Exista si astazi o multime de oameni lipsiti de talent care fac muzica pornind de la versuri/text, adica de la cuvint. Rock-ul a fost prima miscare sociala care a avut si puternice accente de dreapta (nu doar de stinga). Paradoxal, desi a fost impus cu ajutorul tehnologiei, a combatut instalarea noului zeu al gadget-ului chiar cu ajutorul gadget-ului, intorcindu-l ironic impotriva-i.

Nu-mi dau inca seama de ce stau asa lucrurile, insa in societatile crestine latine dar si in acelea islamice femeia este mult mai autoritara privitor la credinta. In lumea moderna barbatul este un conservator moderat, chiar defensiv, femeia, unul ofensiv, adesea militant. Tinarul in formare e departe de genul neutru, este un conservator agresiv: daca nu are argumente alternative, atunci se intoarce la formele (cele mai) primitive de exprimare. Paradoxal, dar asa se nasc revolutiile si miscarile de contestare a establishmentului, aceste miscari sociale care ultragiaza bunul simt si autoritatea de drept. In zilele fara revolutii, toate mamele crestine din lume urmaresc cu sufletul la gura sarbatorile crestine care se constituie in telenovela lor preferata, telenovela crestina, adica povestea tragica a unei mame prea-curate si a fiului Iisus care era si nu era al ei, poveste lasata de cel mai bun scenarist al tuturor timpurilor, Pavel.

Ce-or fi spus mamele crestine -- probabil insa ca printre ele erau deja multe protestante --, cind l-au auzit pentru prima data pe Bon Scott strigind bucuros I'm on the highway to hell (pentru text vezi aici)? Trebuie sa fi fost o grea lovitura pentru puritanii crestini de pretutindeni.
Ei bine, fizica, desi coroziva, a dat nastere atit mecanicii undelor cit si celei a cuantelor, dar a facut posibila si muzica moderna.

Poate cu tinerii de astazi sa-i mai reuseasca crestinismului inca o data supravietuirea -- desi cred ca am intrat deja in domeniul reincarnarilor: vor veni insa alti tineri, tot altii, fiindca sint cohorte ale viitorului care abia asteapta, nu atit sa-i contrazica pe altii, cit sa se contrazica. Fiindca in cunoastere, aceasta este calea. Iar criteriu este, cum spuneam, adevarul.

Cit despre specialistii in supravietuire, crestinii care ne vorbesc despre inviere, sa-i lasam cu-ale lor simbolistici incurcate si puneri in scena: ei ar folosi adevarul pentru a fi liberi, in vreme ce noi ne folosim de toata libertatea (aceea) pe care o avem pentru a cauta si a gasi adevarul.

In loc de concluzii
1. Comunismul ne-a aratat fata dezagreabila a filosofiei: ideologia degenerata intr-o forma deosebit de agresiva numita marxism-leninism a fost, este si va ramine o filosofie fara ancora epistemologica. Crestinismul este mult mai putin agresiv ca ideologie, dar tot nu are ancora epistemologica: de aici si imposibilitatea reformarii sale din temelii.
2. In Romania din pacate, miscarea rock a esuat, dar am putea recupera: Let there be rock
(textul aici). Citi mai stiu oare astazi ca "baietasul acela damblagiu" (e vorba de Angus Young, pe atunci identificat cu insasi imaginea AC/DC, scolarul in uniforma si cu ghiozdanul de git topaind de colo colo) care dadea din cap ca un apucat si zdranganea asa de bine la chitara este in primii 500 de oameni bogati ai Olandei?

pretextele:
Rugati-va pentru Mircea Dinescu de Cristian Patrasconiu
Cine ocupa centrul? de H.-R.Patapievici

texte ulterioare:
Dl Patapievici si ingrijorarile legate de Tatal nostru de Costi Rogozanu

Despre dependenta de televiziune si nu numai

(alergare, 23 august 2007)
temperatura: 36-32 de grade
fereastra puls: 155-
timp in fereastra: 14’40’’
timp total: 57’25’’
distanta: 12.7 km
itu: 75

Postari la Cotidianul, sub articolul lui T. Baconsky

Cred ca ar fi nimerite citeva asertiuni simple legate de acest viciu, care tine de urmarirea cu sufletul la gura a ceea ce se intimpla pe sticla. Pentru asta insa, cred ca n-ar fi rau sa ne apropiem fara sfiala de conceptul de dependenta.
Am putea sa facem, de pilda, analogia cu alcoolicul.
Alcoolicul nu este un om normal, dar el nu stie asta, sau nu vrea sa stie: pentru a trai decent, el ar trebui sa nu bea deloc, insa in societatea in care traieste alcoolul e cool, alcoolul e pretext, alcoolul e semizeu. Ei bine, daca toata lumea normala bea, de ce n-ar bea si el? Raspuns: tocmai fiindca nu e un om normal. Se spune asa: pentru un alcoolic, primul pahar e prea mult, urmatoarele o mie, prea putine.
Rezumind, primele obstacole dificile de trecut pentru un alcoolic sint:
- renuntarea la negare si acceptarea faptului ca este alcoolic; de aici decurge inclusiv faptul ca are nevoie de ajutor si ca, in cele mai multe cazuri, nu va reusi de unul singur sa se lase
- acceptarea faptului ca, datorita anormalitatii sale, razboiul sau cu viciul trebuie sa fie unul dur dar nu idealist; obiectivul sau trebuie sa fie acela de a nu bea astazi, de a nu se apropia de primul pahar; atunci cind iti propui sa nu mai bei niciodata, aproape sigur vei esua

Cred ca multora dintre cei obsedati de televiziune le-ar fi de folos o plimbare prin site-urile alcoolicilor anonimi.
Nu pot spune ca am fost obsedat de televiziune, caci ma interesau mai mult documentarele, stirile-rezumat si emisiunile culturale; totusi, aveam in mod acut senzatia ca pierd timpul si ca intru seara de seara intr-un carusel pe care am doar iluzia ca-l controlez prin telecomanda.
Ei bine, fiind chirias, nevoit adesea sa-mi duc dupa mine tot calabalicul, si odata cu el, fireste, si televizorul, intr-o zi am renuntat la tot: cea mai mare satisfactie a fost sa fac televizorul cadou unui cunoscut.
Marturisirile unui alcoolic incep cam asa:
- Sint alcoolic de 17 ani. Mi-am pierdut familia si mi-am ruinat cariera...


Nu vreau sa va bat la cap, dar cred ca analogia functioneaza foarte bine si mai cred ca strategia alcoolicilor de a renunta la viciul lor este una pilduitoare: se refera, cum bine stiti, la o terapie de grup, numita Alcoolicii Anonimi (AA). Foarte interesanta este si povestea aparitiei acestor grupuri de oameni, cei curiosi o pot gasi la acest link.


Intrebare: bine, dar de unde imi voi lua informatiile, stirile si toate datele de care are nevoie orice om modern?
Raspuns: de pe (inter)net. Lecturarea pe net este mult mai putin cronofaga, iar calitatea informatiei este net/mult superioara mediilor vizuale romanesti.

Intrebare: nu-ti lipsesc documentarele sau emisiunile de cultura?
Raspuns: nu, pentru ca nivelul celor de televiziune este destul de scazut, mai precis unul de popularizare, iar in ceea ce priveste emisiunile de cultura, multe se regasesc inregistrate pe site-uri, tvr-ul avind de departe cele mai multe emisiuni de calitate. In plus, sint destule publicatii de cultura care apar online, asa incit, asta chiar nu e o problema.

Intrebare: esti fericit cu optiunea aceasta?
Raspuns: nu. Fiindca nu sint dintre cei care vineaza fericirea. Totusi, am mult mai mult timp in care pot face lucruri pentru care inainte trebuia sa fac o intreaga echilibristica. Mai mult, televizorul nu imi lipseste deloc, si realizez acum cit de fraier am fost atitia ani sa ingros rindurile celor care contribuie la rating, de fapt ale celor rataciti in labirint...

Cit priveste stirile, pe net acestea sint mult mai curate, i.e. mai putin ideologizate, chiar mai prompte.
Pentru cine nu are deja reflexul informarii pe net, exista, evident, ziarele, dar as da si exemplul site-ului HotNews unde actualizarile se fac in timpul zilei la intervale de ordinul minutelor si unde se gasesc inclusiv informatii financiare de cea mai buna calitate (vezi de pilda postarile lui Liviu Moldovan, dar mai sint si altele).

Despre dependenta este mult de vorbit: probabil ca in viitor, multe dintre preocuparile noastre de astazi vor fi trecute in aceasta categorie.
Exista expresii ca 'sugar junkie' sau 'television news junkie', dar si 'internet junkie'.
Din cite imi pot da seama, orice fel de preocupare umana care produce suspendarea temporara a constiintei individului poate duce la dependenta. Exista si o dependenta a celor care citesc pentru a evada. Intocmai cum telenovelistii traiesc dramele altora, cei care citesc prea multe romane ajung probabil sa nu-si mai traiasca propria viata.
Poate nu stiati, dar exista inclusiv dependenta de miscare: alergatorii pe distante mari stiu la ce ma refer. Amintesc doar ca, desi alergarea este departe de a fi o activitate la indemina oricui, stimuleaza organismul sa produca endorfine in cantitati mai mari decit de obicei, endorfinele fiind drogurile naturale pe care si le produce organismul pentru a combate stresul sau durerea: sugarii au nevoie de laptele matern, printre altele si pentru ca acesta contine endorfine.
Desigur, este cool sa trimiti oamenii la biblioteca, mai mult, da chiar bine. Totusi, inainte de biblioteca au fost altele preocuparile elevate, printre acestea, retorica si arta povestirii, ambele tinind de registrul oralitatii. Probabil ca multi dintre ginditorii vechi nu au vazut cu ochi buni pornirea unora de a nota gindurile lor sau ale altora (se stie, Socrate nu a lasat nimic scris).
Einstein spunea odata:
"Reading, after a certain age, diverts the mind too much from its creative pursuits. Any man who read too much and uses his own brain too little falls into lazy habits of thinking."
Desigur, la noi, unde elitele cvasi-ortodoxe si ultra-imbibate cultural nu pot accepta, de pilda, ca un om care nu cunoaste macar in mare geometria plana sau care nici nu a auzit despre legile lui Newton nu poate fi considerat om de cultura, si cu atit mai putin filozof trimiterea scurta la biblioteca ramine o punere la punct comoda si, ceea ce este mai important, condescendenta. Pe vremuri (vezi frontispiciul academiei lui Platon), cunostintele de geometrie erau necesare oricarui filozof debutant, astazi insa, cu totii se simt chemati sa filozofeze poate si pentru ca cerinta respectiva a disparut cu totul. Deh, romanul s-a nascut poet-filozof-crestin.

Sigur ca biblioteca ramine tezaurul. Sugestia mea legata de internet a fost ca acesta este intr-adevar o buna alternativa la televiziune, dar mai ales o solutie de a scapa de dependenta de televiziune.
Mai intii ca, pentru a naviga, trebuie sa citesti, iar asta este deja mai mult decit a privi si a asculta. Stie oricine de-acuma, exista biblioteci intregi online, inclusiv texte clasice, in limbile vechi.
Aproape toate revistele de specialitate au variante online: din nefericire, multe sint accesibile doar contra cost iar multi dintre romani nu-si pot permite sa se aboneze la ele. Dar exista alternative (aproape intotdeauna), articolele de interes putind fi gasite de multe ori si pe site-urile autorilor, s.a.m.d.

Ideea este ca, desi orice fel de dependenta poate ajunge sa fie rea, aceasta este doar prima noastra problema.
Cum omul este prin excelenta o fiinta curioasa, dar mai ales creatoare, raul televiziunii moderne nu consta doar in ceea ce unii numesc tabloidizare, si poate nici macar in dependenta pe care o induce, ci in faptul ca are un discurs mediocru si sub-mediocru facindu-l pe consumator sa uite ca:
1. el insusi este o fiinta inteligenta, incurajindu-l chiar sa creada ca doar altii pot fi cu-adevarat buni in ceea ce fac;
2. fiintele inteligente mai si citesc;
3. exprimarea creativitatii este implinirea oricarui om, si asta indiferent de educatie sau virsta;
4. ideea nu este aceea de a-si omori timpul ci aceea de a trai plenar si nu prin delegatie.

Social, e limpede ca televiziunea se poate transforma in timp dintr-un instrument util de informare, educare si/sau relaxare intr-o iradiere daunatoare prin inhibarea potentelor creatoare ale unei natii. La urma urmelor, ce inseamna expresia "a-ti omori timpul" daca nu a te sinucide lent, fara durere: fiindca la limita, televiziunea poate fi vazuta ca un mijloc de eutanasiere pe baza de abonament a acelora care nu suporta greutatile unei vieti pline si creatoare.
In definitiv, intrebarea nu este cum va arata viitorul nostru daca lucrurile continua astfel, ci daca acesta chiar poate exista.
Printre altele, cred ca manifestarile vietii spirituale romanesti de dupa 1989 sint grevate de evolutia malformanta a unei televiziuni deturnate de consumism (hedonism), politicianism si profitabilitate cu pretul amortirii ratiunii si a constiintelor. Citi dintre noi mai realizeaza ca multe dintre sursele invidiilor si nemultumirilor noastre nefondate/nejustificate sint induse de televiziune?

Sa ne intoarcem curajosi la greutatile vietii si sa-i incurajam si pe altii sa o faca: nu exista remediu mai bun decit acela de a ne folosi mintea si/sau bratele (corpul) in activitati cu adevarat folositoare sufletului si semenilor.

postari la articolul lui Liviu Antonesei

Nu stiu daca problema este chiar aceea ca "ai nostri tineri nu mai citesc". E comod sa faci des apel si trimitere la biblioteca atunci cind vorbesti cu un tinar, mai mult, raspindesti si un discret aer condescendent cind faci treaba asta. Asa cum nu poti da vina pe un scolar de clasa I ca nu vine de-acasa cu tabla inmultirii invatata, tot asa, nu-i poti face morala unui tinar ca nu citeste. Fiindca daca un tinar nu citeste, inseamna ca nu are probleme. De ce nu are probleme? Fiindca nu i le pun si/sau fiindca nu-l deprind sa si le puna cei mari sau cei scoliti. Datorita atit de des invocatei crize de timp, nici macar parintii nu-i mai acorda atentie: asadar, tot la scoala si la profesori ajungem.
In casele de alcoolici, copiii deprind in mod natural viciul bauturii. In familiile unde televizorul e stapin, educatia va fi una precara, indiferent daca parintii sint profesori, preoti, oameni scoliti. Daca parintii au ajuns incapabili sa evite/inchida televizorul, la fel vor ajunge si copiii, indiferent de educatie.

Revenind la Cioran, nu am pretentia de a furniza o explicatie privind efectul tonic al disperarii, dar da: Liviu chiar o da la un moment dat. Atunci cind citesti despre adevaratele incercari sufletesti care se intimpla adesea sa fie ale altuia, ale tale palesc si ajungi sa te rusinezi ca dintr-atita lucru te-ai gindit asa departe; la suicid.
Intr-o lume de optimisti indolenti si incurabili dependenti de entertainment, gadget-uri si tehnologie sterila sufleteste, intr-o lume in care elitele insele cocheteaza cu suficienta data de credinta stramoseasca, e aproape natural sa ajungi sa te simti singur, sa ai nevoie de refugiu, de sprijin, sau de substitut de constiinta: uneori iti doresti chiar suspendarea propriei constiinte iar pentru asta, nimic nu se compara ca eficienta cu televiziunea.
Pina la urma, nici explicatia asta incepind cu "Intr-o lume in care..." nu e de mare folos, chiar daca, uneori, poate fi de mare efect. De ce? Fiindca face trimitere tot la ceilalti.

Cred ca invatatura lui Cioran este asta: locul acesta numit lume nu este un parc de distractii.

Faptul ca arata uneori astfel se datoreaza generatiilor de oameni care s-au luptat cu disperarile lor de fiecare zi pentru a ne transmite cit de putin din experienta lor, pentru a nu lua vesnic totul de la capat.

Nu putem fi optimisti avind in fata dificultatile acestea insurmontabile: faptul ca sintem muritori, nu putem evita nici durerea, nici nostalgiile trecerii; faptul ca in timp dispar din jurul nostru cei dragi iar cu oamenii aceia din vechime pe care am ajuns sa-i iubim nu doar pentru ceea ce ne-au lasat nu ne vom intilni niciodata.

Spiritul vietii este tragedia insasi, nu surfing-ul pe suprafetele line, chiar foarte inalte din preajma plajelor: si nu poti experimenta acest sentiment decit atunci cind te afli in larg, departe de proptele si de colacele de salvare, departe de iluzii.

Exista prejudecata paguboasa ca marile idei pot veni in joaca. Cum insa libertatea este produsul constiintei si nu invers, tot asa, ludicul este un rezultat al libertatii de gindire si nu invers. Ei bine, nu poti fi liber raminind mereu la tarm, doar jucindu-te si exersind optimismul zilelor insorite si calme.
Stim astazi mai multe despre fiinta decit stia Socrate? Fireste ca nu. Si atunci de unde atita optimism?

Onestitatea absoluta a spiritului izvoraste din si este legata strins de sentimentul de disperare.
Cioran nu oferea nimic, nu avea de facut nici o promisiune: mai mult, ne-a aratat in mod sistematic cum ca toti cei care promit sint lipsiti de onestitate.

Cioran te constringe de fiecare data sa te dezbraci de iluzii si sa privesti la ceea ce ramine din tine fara acestea. Cui ii place sa se dezbrace si sa se expuna privirilor? Fireste ca nu vorbim aici de haine si nici de goliciunea trupeasca pe care astazi multi s-ar ingramadi sa si-o expuna: e vorba de goliciunea sufleteasca pe care nimeni nu se mai grabeste sa si-o expuna. Cioran a facut-o printr-o veritabila analiza a fiintei si a fost judecat pentru asta. Noi ceilalti, am deprins de la el acest exercitiu dificil de onestitate, chiar de obiectivitate subiectiva.
Scrierile lui Cioran sint marturisiri de dincolo de credintele de orice fel: fiindca acestea din urma mustesc de iluzii, optimism si promisiuni.
Si totusi, ce ramine dupa dezbracarea de iluzii? Eu cred ca ramine un scepticism din care nu se mai poate iesi dar care poate fi cel mult suspendat, un scepticism care nu e in sine fecund, insa care ne ajuta sa renuntam la tot ceea ce zamislim si nu are forta de a rezista prin sine.
Dar cum oare mai poti zamisli ceva viabil in aceste conditii? Explicatia vine, cred, din faptul ca disperarea duce adesea la exacerbarea instinctului de multiplicare a fiintei, supravietuirea devenind primordiala: asta se intimpla chiar in acele momente in care scepticismul este suspendat, uitat. Atunci fiinta genereaza idei, iar in cazurile exceptionale descopera adevaruri preexistente.
Aceasta este mecanica cioraniana implacabila, determinista si totusi ireversibila.
Se vadeste clar cum ca optimistul nu doar ca este un inconstient dependent de elixiruri, dar ca sfirseste prin a fi lipsit de onestitate: mai rau, un optimist ii poate duce si pe altii in eroare.
Pina la urma, la leaganul oricarei utopii sta optimistul ce-si cauta in zare nu propria devenire, ci viitorii discipoli.

Pentru post-cioranieni exista totusi o mingiere: anume ca, in realitate, nu supravietuirea ar trebui sa fie criteriul, ci adevarul: mai precis, descoperirea si transmiterea nealterata a adevarului, iar asta chiar cu orice pret. Sint niste atei post-cioranienii? Nici gind. Dar nici crestini nu mai pot fi.
Un om care se indeletniceste cu studiul legilor naturii nu face niciodata promisiuni, desi calea pe care a apucat el este singura practicabila si verificabila in mod sistematic (oricind, oriunde, si de catre oricine). Astfel ca, in pofida faptului ca revelatia isi pierde cu totul importanta in ceea ce priveste cunoasterea autentica, cel care cunoaste poate sustine cel mult ca presimte, asa cum a facut-o Einstein, alcatuirea minunata a lumii sau ca posibilitatea cunoasterii lumii este si va ramine, in sine, un miracol: singurul (necesar) de altfel.