Alte explicatii

Nici in cazul teoremelor, nu vorbim de adevar absolut. Teoremele sunt niste afirmatii demonstrate pe baza unor axiome (propozitii care nu pot fi demonstrate si pe care le consideram adevaruri universale). Tot ce e considerat adevarat, e doar o consecinta a constiintei noastre. Nu exista adevaruri in afara constiintei noastre, ci lucrurile doar exista. / Cris

Vorbim despre absolut in cazul teoremelor tocmai fiindca, doar recurgind la logica -- i.e. silogism --, le putem deduce ca adevarate pornind doar de la citeva afimatii simple, numite si axiome, despre care se admite ca sint universale, adica tot absolute. Spre deosebire de "axiomele"/dogmele specifice unei religii, axiomele matematice se refera la concepte fundamentale simple, cu caracter universal, nu la fiinte, nu la lumea ca intreg, nu la sentimente, nu la chestiuni de viata si de moarte.

Fireste ca adevarurile exista in afara constiintei noastre, fiindca ele pot fi transmise ca atare din generatie in generatie, fara nici o modificare, chiar daca oamenii care le-au descoperit nu mai sint printre noi iar constiintele lor nu ne mai sint accesibile (in mod nemijlocit). Desigur, argumentul nu e complet decit daca mai observ si ca aici ar trebui sa vorbesc inclusiv despre constiinta mea: am doua optiuni. Sa gindesc despre mine ca sint o persoana cu totul speciala, si ca odata cu disparitia mea vor disparea din lume si adevarurile, SAU sa consider ca, asa cum din lume nu au disparut adevarurile cind Einstein a murit, nici la disparitia mea nu vor disparea adevarurile. Exista si un rest: adevarurile dispar doar pentru mine, odata cu mine. Are asta vreo relevanta pentru stiinta? Inseamna asta ca e inutil sa mai fac stiinta doar fiindca mi se refuza, dupa disparitie, accesul la adevaruri? Am insa acum si aici acces la adevaruri: le-as putea considera irelevante doar fiindca presupun ca intr-un viitor relativ apropiat nu voi mai avea acces la ele? Ce aleg?
Daca adevarul nu e relevant pentru mine, ce anume ramine relevant?
In fine, daca toate sint relative, nu cumva si constiinta mea e relativa, deci si "adevarul" ca adevarurile sint relative?

Devenirea umanitatii din ultimele secole nu ne arata doar haos si derizoriu, lipsa de iubire si diminuarea importantei reperelor morale: pe de alta parte, lucrurile nu mai sint la fel de simple ca in trecut si e de inteles paseismul grav al multora dintre noi, care nu observa decit racilele modernitatii.
Exista insa si schimbari fundamentale sau spectaculoase si totodata remarcabile privind evolutia omului din ultimul timp iar acestea nu mai tin de religiosul traditional, ci mai degraba de dezvoltarea fara precedent a ceea ce am putea numi cultura cunoasterii. Fiind oameni liberi intr-o lume din ce in ce mai libera putem alege sa dezvoltam religiosul sau cunoasterea, sau chiar pe amindoua.
Nu aflarea adevarului, ci chiar "doar" cautarea sa ne elibereaza, si asta nu fiindca a spus-o Iisus sau vreun contemporan de-al sau, ci fiindca in felul asta sintem constrinsi sa iesim din ideologie.
Mare parte din religiosul traditional tine de ideologie: dar, desi ar fi o imensa greseala sa credem ca tot ceea ce vine din religios este ideologic sau lipsit de relevanta, tot NU putem accepta ca adevarata afirmatia ca Dumnezeu exista.
Mare parte din ceea ce numim stiinta este complet desprins de ideologic, dar ar fi o imensa greseala sa credem ca tot ce vine din stiinta este neideologic si de aceea, NU putem accepta ca adevarata afirmatia ca Dumnezeu nu exista.