Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Sunday, September 30, 2007

o mica revelatie

Nu stiam ca lui Emilian Isaila de la Evenimentul Zilei ii place alergarea. De fapt, s-a apucat de alergare de vreo cinci luni de zile, si, lucru remarcabil, astazi a participat la maratonul de la Budapesta pe care l-a si terminat.
Ma bucur sa vad ca sint si altii care alearga sau descopera alergarea.

Alerg de ani de zile singur si ma tot minunez ca romanii sint inca departe de genul asta de cultura. Am realizat de multe ori ca, daca un om nu poate face stiinta, singura modalitate de a imbratisa o cultura fundata pe onestitate, nu pe religie sau pe o alta ideologie, ar fi sa practice de placere un sport, dar mai ales alergarea. Asa afla despre limitele sale de muritor, despre faptul ca nu poate "pacali" traseul, aici neexistind scurtaturi ca in lumea ideilor... Asa invata sa suporte durerile, insatisfactiile,... Invata sa lupte, invata sa-si controleze corpul dar si frustrarile. Asa afla ca, in mod paradoxal, dupa o alergare mintea lui e mai clara si ca viata chiar merita traita.

P.S. Am promis ca nu mai postez la Ev. Zilei fiindca nu sint permise link-urile in comentarii. Astazi am postat doar pe blog-ul lui Emilian pentru a-l felicita.

Labels:

Saturday, September 29, 2007

despre somn si vise

Se vorbeste deja de citiva ani despre importanta somnului, in special a viselor in procesele memoriei. Pentru cei curiosi: merita vazute promo-urile pbs (in cazul celui de pe site-ul pbs, apasati butonul de 'Captions' pentru subtitrare).



Ma preocupa problema pentru ca, se stie, cu virsta memoria scade, dar si pentru ca fenomenul acesta al consolidarii memoriei si al analizei e legat de vise; vise carora "paranormalii" dar si psihanalistii le dau cu totul alte semnificatii. Sa ne aducem aminte: inclusiv marele Eliade era pe o pista gresita cind facea apologia somnului nocturn de trei ore. Deh, vechea cultura, despre care am afirmat ca nu-si putea depasi propria ideologie nu insemna in primul rind cunoastere.

Labels:

Blogurile justitiarilor se inmultesc...

iar QRU este disperat, fiindca merge din prostie in prostie.
Da' sa avem rabdare pina saptamina viitoare cind se va vota "lotiunea".

Labels:

alergare

temperatura: 24-23 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 46'10"
timp intermediar: 35'12"
timp total: 58'41"
puls maxim: 161
distanta: 12.7 km
ora start: 18:00

Alergarea a mers bine. Totusi, am facut ceva efort fiindca, desi temperatura a fost mai scazuta decit joi, am transpirat abundent: doar minecile tricoului au ramas uscate...
M-am odihnit cum se cuvine peste noapte, asa incit, si tendonul a mers mai bine: exista o legatura, fiindca refacerea e importanta.

Labels:

Thursday, September 27, 2007

Cind lucrurile se complica...

Well, some mathematics problems look simple, and you try them for a year or so, and then you try them for a hundred years, and it turns out that they're extremely hard to solve. There's no reason why these problems shouldn't be easy, and yet they turn out to be extremely intricate. The Last Theorem is the most beautiful example of this. Andrew Wiles
Uneori ma gindesc, revenind la complexitatea stiintei moderne, mai ales la cercetarile de virf din domeniul fizicii teoretice, ca lipseste ceva fundamental daca lucrurile s-au complicat asa. Ca orice om preocupat de matematici, am invatat de timpuriu ca, de multe ori, atunci cind o rezolvare se complica mai mult decit ar fi cazul, ceva nu e in regula. Pe de alta parte, nu se stie prea bine ce inseamna ca o demonstratie se complica mai mult decit ar fi cazul. Fiindca atunci cind e vorba de conjecturi problematice care persista, nimeni nu poate sti cit ar fi cazul sa fie de complicata demonstratia, si, pina la urma, ceea ce conteaza cel mai mult este sa se stie daca o afirmatie este adevarata, si asta indiferent de lungimea demonstratiei. Mai mult, rezolvarea complicata a unei probleme poate fi corecta -- vezi, de pilda, ultima teorema a lui Fermat si demonstratia finalizata, ce-i drept, cu peripetii (in 1995), data pe citeva sute de pagini de Andrew Wiles: mai intotdeauna apar si alte rezolvari mai simple si mai ingenioase, dar care beneficiaza de rezultate sau descoperiri ulterioare. Ce-i drept, in cazul Wiles, problema nu se pune deloc asa: pentru a obtine demonstratia, el a trebuit sa inoveze masiv, nu atit sa dezvolte noi ramuri in matematicile moderne, cit sa lege domenii care pareau complet diferite, si asta, sprijinindu-se pe rezultatele multor matematicieni de virf.

Poti crea insa multa matematica de virf fara vreo legatura cu fizica, si, din cite imi pot da seama, in fizica, ceea ce am afirmat legat de complexitate se sustine in mod sistematic: atunci cind lucrurile se complica, nu doar ca ceva nu e in regula, dar putem vorbi de o oportunitate: in orice caz, de un bun prilej de a inova, de a gasi noi instrumente matematice, tocmai pentru ca lipseste ceva fundamental. Cam asta e ideea.
Do not worry too much about your difficulties in mathematics, I can assure you that mine are still greater. Albert Einstein
Si fiindca am amintit de Andrew Wiles, nu ma pot abtine sa preiau iarasi citeva link-uri de la youtube: am vazut chiar zilele trecute ca exista riscul ca fisierele video la care se face o referinta sa fie sterse la un moment dat. Dar in cazul asta merita sa imi asum riscul.

Fermat's Last Theorem - 1/5


Fermat's Last Theorem - 2/5


Fermat's Last Theorem - 3/5


Fermat's Last Theorem - 4/5


Fermat's Last Theorem - 5/5

Einstein about mathematics:

Pure mathematics is, in its way, the poetry of logical ideas.

Mathematics are well and good but nature keeps dragging us around by the nose.

As far as the laws of mathematics refer to reality, they are not certain; and as far as they are certain, they do not refer to reality.

God does not care about our mathematical difficulties; He integrates empirically.

All these constructions and the laws connecting them can be arrived at by the principle of looking for the mathematically simplest concepts and the link between them.

Labels: , , , ,

alergare

temperatura: 28-26 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 51'10"
timp intermediar: 35'15"
timp total: 59'14"
puls maxim: 162
distanta: 12.7 km
ora start: 18:00

Astazi am resimtit iarasi la plecare smog-ul care persista peste capitala in toate zilele frumoase, fara vint.
Din nou am dormit putin peste noapte, cca cinci ore. O alta dificultate pe care mi-am creat-o singur a fost ca am mincat cu doar doua ore inainte ceva mai bine, desi stiu ca nu se maninca prea consistent cu putin timp inainte de miscare, tocmai fiindca scade capacitatea de efort. Nu mi se intimpla prea des. Dupa alergare am avut insa aceeasi senzatie placuta, reconfortanta, si moralul refacut: m-am concentrat tot pe sincronizare. Tendonul a mers ceva mai bine, fara figurile de zilele trecute.
Pe traseu sint insa de citeva zile, trei locuri unde miroase a hoit, dar unul e la final, unde e cel mai greu de suportat fiindca dupa sprint am nevoie de mult oxigen. Cum spuneam, e ceva nou. Caci, altfel, m-am obisnuit cu mirosul de canal care este o prezenta in tot Bucurestiul, din centru la margine si dincolo: pe cimp, chiar la iesirea din oras sint niste guri de aerisire pe care le depasesc fiind intotdeauna atent la directia de unde bate vintul, pentru a nu inspira aerul acela infect. In acest oras, inspre vara miroase a tei si a canal, in restul anului, doar a canal. Probabil ca asa se si explica faptul ca mai toti bucurestenii prefera masina personala: isi traiesc viata in masina, pe la intersectii, da' macar inspira aerul impregnat cu deodorant de masina: o imbunatatire majora, nu?

Un pierde-vara avind bere, tigara si nevasta, asezat turceste pe marginea drumeagului pe care alergam m-a interpelat azi, iar dialogul a fost scurt:
- Nu te supara, de ce faci tot timpul sportu' asta?...
- Tu de ce fumezi si bei?

Labels: ,

Wednesday, September 26, 2007

evolutionism

Merita semnalat un fapt remarcabil: poti fi crestin si totusi sa admiti ca valid evolutionismul. Daca il mai si predai, te poti numi om de stiinta.
Konrad Lorenz a luat lectii de evolutionism de la un calugar benedictin, Philip Heberdey.
Bravii nostri crestin-ortodocsi care isi fac un titlu de glorie din adoptarea creationismului, sustinind mindri chiar ca ei nu se trag din maimute ar trebui sa ia aminte. ;-)

Labels: , ,

In centrul galaxiei noastre exista...

... o GAURA NEAGRA.
"Avem, de asemenea, unele dovezi ca in centrul galaxiei noastre exista o gaura neagra mult mai mare, cu o masa de circa o suta de mii de ori mai mare decit aceea a soarelui."
-- Stephen Hawking (1987)
Intr-adevar, observatiile si masuratorile facute in ultimii ani arata ca singura explicatie pentru ceea ce se intimpla in centrul galaxiei noastre este ca acolo se afla o gaura neagra imensa, avind de cca 3 mln de ori masa soarelui.
Imaginati-va, stele de dimensiuni uriase orbiteaza ca niste biete planete in jurul unui obiect imens care se afla in centrul galaxiei noastre si care nu poate fi altceva decit o gaura neagra.
Mai mult, s-ar parea ca in centrul fiecarei galaxii exista cite o gaura neagra uriasa.

Pentru detalii, se poate urmari documentarul Monster of the Milky Way de la PBS (sint nevoit sa dau link-ul direct: din pacate, variantele de pe youtube nu sint sigure; cele de saptamina -- vezi postarile referitoare la miniseria The Elegant Univers -- au fost eliminate din serverele youtube chiar de catre administratorii site-ului din motive legate de drepturile de utilizare/difuzare). Script-ul MMW se gaseste aici.




Andrea Ghez este unul dintre liderii cercetarilor privind centrul galaxiei: merita sa cititi biografia ei (click pe imagine).

Labels: , ,

Tuesday, September 25, 2007

alergare

temperatura: 24-22 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 37'10"
timp intermediar: 35'52"
timp total: 59'03"
puls maxim: 159
distanta: 12.7 km
ora start: 17:55

Am dormit din nou doar patru ore, asadar, alergare grea. Dar a inceput sa-mi iasa bine sincronizarea si la valori mai mici ale pulsului. In plus, mi-a revenit moralul, caci scazuse semnificativ: asta se intimpla aproape intotdeauna daca dorm putin si rezultatele studiului ecuatiilor sint slabe -- se spune ca Poincaré lucra numai ziua, pina la ora 16, si se culca foarte devreme.

Din nou probleme cu tendonul fiindca si-a dat drumul destul de greu: probabil ca ar fi trebuit sa fac o pauza imediat dupa accidentare, ca sa-i dau timp sa se refaca. Daca as face pauza acum probabil ca n-as mai obtine acelasi efect. Si-apoi, as pierde perioada asta de adaptare la vremea rece si n-ar fi prea bine.

Labels:

Monday, September 24, 2007

revenire la model

Rezultatele cercetarilor de teoria cuantica a cimpului trebuie sa duca la ecuatii neliniare. Doar acestea pot descrie interactia dintre particule, crearea si anihilarea acestora: ecuatiile liniare pot descrie o particula sau mai multe, pachetele de unde corespunzatoare se compun, dar nu interactioneaza, asa cum se intimpla in realitate. Desigur, pina la o asemenea teorie e inca o cale lunga. Eu mi-as dori sa stiu macar cu ceva mai mult despre o particula: de pilda motivul pentru care aceasta isi pastreaza structura si daca se poate vorbi de ea ca despre o manifestare neliniara a spatiului gol -- i.e. vid, despre care se afirma adesea ca "raspunde" neliniar. Einstein spune la un moment dat:
"Totusi, ecuatiile lui Maxwell nu permiteau derivarea acelui echilibru al electricitatii ce constituie o particula. Numai alte ecuatii, ecuatiile neliniare ale cimpului puteau eventual sa realizeze asa ceva. Nu exista nici o metoda pentru gasirea unor asemenea ecuatii ale cimpului care sa nu fie expusa alunecarii intr-un arbitrar aventuros."
Asadar, chiar doar pentru descrierea fidela a unei singure particule sint necesare ecuatii neliniare -- multi cauta direct ecuatiile de cimp care sa descrie interactia dintre particule fara a avea ecuatiile neliniare corespunzatoare acestora.
Intrebarea care survine imediat este: in ce sens poate fi o particula manifestarea neliniara a spatiului gol?

Ramine de vazut daca modelul pe care-l studiez poate genera in mod neliniar un puls care sa fie analizabil fourier: in orice caz, nu stiu inca daca aici se poate vorbi chiar de o echivalenta, drumul fiind cu sens unic. Am mai intii o descriere neliniara, iar aceasta duce la una liniara; nu invers. Si chiar daca ar fi vorba de o echivalenta, nu cred ca este de acelasi tip cu aceea care identifica de pilda doua numere cu suma lor. Ar fi insa interesant de aflat daca exista si alte ecuatii neliniare care sa aiba acelasi rezultat.
Ceea ce stiu cu siguranta inca de pe acum este ca, desi componentele pulsului ipotetic "asculta" de regula superpozitiei ca la pulsul fourier clasic, spre deosebire de componentele unui puls fourier clasic acestea interactioneaza neliniar.
It seems hard to look at God's cards. But I cannot for a moment believe that he plays dice and makes use of 'telepathic' means as the current quantum theory alleges He does. Einstein

Bohr to Einstein: "Einstein, stop telling God what to do!"

Labels: , , ,

Sunday, September 23, 2007

din nou atractori

Am lucrat toata ziua la o idee mai veche; aceea prin care, utilizind aproximari si atractori, sa generez neliniar pulsuri/perturbatii analizabile fourier. Inca nu am construit in acest mod o perturbatie (i.e. un puls), dar modelul pare promitator.

Ce-i drept, atractorii au cazut cumva in dizgratie din momentul in care am hotarit ca ma intereseaza in primul rind ordinea: treptat, am revenit la modelele slab haotice ale mecanicii clasice (din 2003 m-am concentrat destul de mult asupra sistemelor mecanicii hamiltoniene: se stie, sistemele hamiltoniene nu au atractori, acestia din urma caracterizind mai degraba sistemele cu haos tare).

Astazi nu am facut decit sa reiau un model pe care l-am studiat intens acum sapte ani. Am realizat, ca si atunci, ca fenomenul relevat nu apare decit in cazul atractorilor, in plus, ma atrage caracterul puternic neliniar al modelului -- multa lume admite azi ca la o scara foarte mica, in imediata vecinatate a unei particule elementare cimpurile sint foarte intense --, dar si faptul ca ar putea constitui o alternativa neliniara la compunerea/integrala fourier care e o transformare liniara.
Mai exista cel putin o trasatura interesanta: una ar fi aceea ca modelul ia nastere in mod natural din aproximari. Or, in cautarea originii constantei lui Planck, aproximarile sint inevitabile, ceea ce sugereaza ca intr-un model reusit, ele ar putea chiar sa aiba contributia lor. O alta trasatura importanta a modelului -- iar asta mi-o sugereaza pur si simplu flerul --, ar fi aceea ca, fara calculator, ar fi imposibil de pus in evidenta, calculele fiind monstruoase. Ce inseamna asta? Inseamna o sansa in plus pentru mine: toate cercetarile actuale se fac mai degraba de catre fizicieni cu background si abilitati matematice iesite din comun (la Harvard, Princeton, Columbia, Stanford, s.a.m.d.), insa la nivelul unor calcule mai degraba formale -- se utilizeaza chiar software puternic, dedicat acestor manipulari formale --, experimentul numeric jucind inca un rol minor, fiind practic neglijat. Cum nici background-ul si nici abilitatile mele matematice nu se compara cu ale celor care studiaza teoriile superstring-urilor, experimentele numerice ingenioase bazate pe o intuitie fizica sanatoasa ramin singura mea sansa. Desigur, in cazul unor rezultate, simplitatea nu ar fi deloc de neglijat: in orice caz, un asemenea model nu se compara ca dificultate cu cel furnizat de teoriile suprestring-urilor (experienta uimitoare a lui Einstein confirma faptul ca o teorie poate fi cu-adevarat revolutionara daca e relativ simpla: teoria speciala a relativitatii putea fi explicata inca de atunci cu destula usurinta celor care studiau in primii ani la facultatile de matematica/fizica).
Trasatura cea mai importanta a modelului ramine insa aceea ca se admite (pe mai departe) valabilitatea principiului superpozitiei (i.e. combinatia liniara a doua solutii este tot o solutie), principiu esential pentru mecanica cuantica.

Lucrurile se leaga intru citva: incepind din 2003 am creat un model neliniar cu doua grade de libertate care dadea nastere la pulsuri. M-am putut lamuri atunci la modul practic cum sistemele neliniare cu un numar finit de grade de libertate pot fi echivalate cu unele liniare cu un numar infinit de grade de libertate. Evident, avind de-a face direct cu pulsuri, nu am fost nevoit sa apelez la transformari sofisticate cum ar fi aceea data de ecuatia Frobenius-Perron. Problemele modelului din 2003 au fost tot timpul lipsa de localizare a pulsului odata cu scaderea coeficientului de neliniaritate si caracterul (pregnant) discret al transformatei sale fourier: particulele libere au spectru continuu.

Am motivat ceva mai devreme renuntarea la modelul din 2000, insa ar mai fi citeva detalii de lamurit aici: pe-atunci nu mi-era aproape matematica ceva mai pretentioasa a pulsurilor complexe, in plus, detaliile legate de constructia unor astfel de perturbatii imi apareau suficient de complicate pentru a ma descuraja -- ar fi suficient poate sa mentionez aici ca spatiul hilbert asociat are dimensiunea foarte mare, de ordinul miilor sau zecilor de mii. Nu am procedat asa cum procedez in situatiile de acest fel cind las modelul in asteptare incercind sa epuizez alternativele (ce par) mai simple sau mai plauzibile, fiindca atunci am studiat mai departe manifestarile care mi s-au parut interesante: printre altele, am incercat chiar sa gasesc circumstante simplificate in care dimensiunea sa fie mult mai mica. Renuntarea la model s-a produs insa treptat, pe masura ce deveneam constient de ineficacitatea lucrului cu probabilitati in studiul chestiunilor fundamentale. Am revenit periodic la model, parindu-mi-se ca are citeva proprietati cu totul remarcabile care ar merita fructificate matematic.

Inca mai cred si astazi ca este o fortare postularea caracterului probabilistic al amplitudinii functiei de unda -- obiectul central al studiului mecanicii undelor: presupun pur si simplu ca postularea nu era necesara. Fiindca mai cred si astazi ca daca am gasi teoria mult cautata, si daca probabilitatile ar fi cu-adevarat inevitabile in mecanica cuantica, atunci ele ar trebui sa rezulte in mod natural din teorie. Ca sa duc rationamentul pina la capat, trebuie sa constat un lucru surprinzator, totusi cunoscut: singurul domeniu matematic din care decurg in mod natural probabilitati este cel care astazi se ocupa de haos, mai precis de haosul determinist (rezultat din studiul ecuatiilor diferentiale sensibile la conditia initiala), atractori, s.a.m.d. -- chiar si sisteme hamiltoniene, unde vorbim, ce-i drept, despre haos slab (v. M.C. Gutzwiller).

In legatura cu modelul, astazi am vazut lucrurile ceva mai clar: suficient de clar pentru a realiza ca, desi atunci am ajuns sa construiesc sistemul respectiv pornind de la un lant markov cu timp continuu, adica postulind probabilitati, postularea lor putea fi evitata cu usurinta. Evident, nu ma refer la posibilitatea banala ca probabilitatile dintr-un graf sa fie asimilate cu o marime fizica ce se conserva (cu energia, de pilda), ci pur si simplu la faptul ca se poate ajunge la aceleasi rezultate fara a se recurge la studiul unor lanturi markov. Eram insa constient ca asa stau lucrurile fiindca inca de pe atunci am scris citeva programe de testare a acestei ipoteze.

Pentru cei care nu sint familiarizati cu domeniul, poate parea surprinzator ca probabilitatile sa decurga natural din sisteme de ecuatii prin excelenta deterministe. Diagrama de bifurcatie de mai jos rezulta in urma rezolvarii unui asemenea sistem: arata intr-adevar spectaculos.

Labels: , , ,

Saturday, September 22, 2007

alergare

temperatura: 19-16 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 46'20"
timp intermediar: 34'33"
timp total: 57'34"
puls maxim: 162
distanta: 12.7 km
ora start: 18:00

Am alergat azi de placere. Preocuparea principala a fost sincronizarea si nu timpul. Desi media pulsului trebuie sa fi fost undeva in jurul lui 153, adica destul de scazuta, sincronizarea a mers de minune.

Labels: , , , ,

Friday, September 21, 2007

tot despre dialog si despre lipsa acestuia






Patapievici: de ce avem un mediu intelectual debil? -
(vezi articolul Alinei Purcaru din Cotidianul, 22 sept. 2007 -- prima parte usor modificata a textului de mai jos a fost postata in forum, sub articolul din Cotidianul)

Daca aceasta e problema pusa in ultima carte a lui Patapievici, Despre idei & blocaje atunci e una foarte buna. Ma intreb insa cu ce folos isi pune Patapievici aceasta problema, si fac asta nu doar fiindca nu am citit cartea care (abia) urmeaza sa apara...

Sa zicem ca Patapievici a scris o carte in care chiar asta cauta: cauza pentru care mediul nostru intelectual este unul debil. Ce altceva mai putem face noi, aici, pe un forum amarit decit sa ne spunem parerea, macar ca unii dintre noi o fac cu agramatisme descurajante pentru spiritul educat, tentat uneori sa (mai) citeasca postarile forumului articolului care ii este dedicat? Imi imaginez nu doar ca Patapievici n-are timp de citit forumuri, dar ca n-are nici un chef sa se aplece peste comentariile acestea schioape, multe tradind incultura, rea-vointa, daca nu chiar prostie.
Si poate ca multi scriu aici chiar cu gindul acesta: ca Patapievici, Plesu, Liiceanu le vor citi ineptiile si ca, impresionati, ii vor cauta cu disperare pe autorii "geniali" pentru a le oferi sansa iesirii din anonimat. Multi altii insa vor sa lamureasca niste chestiuni importante pentru ei si ii inteleg, chiar daca locul nu e cel mai potrivit. Ii inteleg insa si pe cei frustrati care trec direct la invectiva: Patapievici nu poate fi abordat direct intr-un forum asa cum poate fi abordat, de pilda, Sever Voinescu. Si tocmai aceasta-i diferenta. Sa observam ca nici Dilema Veche, nici Revista 22 nu au forumurile pe care poate le-ar merita: dar nu cumva cauza este tocmai aceasta? Oamenii acestia, de buna credinta fiind, credinciosi culturii clasice care i-a format pot fi totusi incapabili sa mai inteleaga noua cultura. Insa chiar admitind neintelegerea, tot ramine inexplicabila lipsa de dialog. Fiindca despre asta e vorba.
Dragostea pentru dialog ne-au insuflat-o filozofii antici si ar trebui sa fim patrunsi de convingerea ca nu ne putem intelege intre noi, si cu atit mai putin pe noi insine altfel decit dialogind: acesti oameni care fac adesea trimitere la filozofi si la marea cultura clasica dau mai degraba impresia ca monologheaza. Si nu cred ca asta e doar o pura impresie personala si nici ca asta se intimpla fiindca ei ar fi pasamite niste obeliscuri ale intelepciunii desprinse de mundan.
A publica nu inseamna a dialoga. Iar a fi o vedeta culturala si a accepta acest rol ca pe o confirmare a propriei valori -- asa cum face Plesu explicind criticile adresate lui Patapievici prin invidia ce decurge din succesul sau -- inseamna chiar contrariul: ca nu doresti in mod onest dialogul.
Fiindca sa doresti dialogul inseamna intii de toate sa ai idei, si nu orice fel de idei, ci idei foarte bune. Apoi, daca esti onest cu tine, trebuie sa vrei, chiar daca nu-ti place, sa dai de pamint cu ele, sa vezi adica daca rezista la criticile cele mai dure. Or asta nu se poate intimpla decit pe doua cai. Ori iti expui ideile in piata publica asteptind criticile directe si incercind imbunatatiri care sa le intareasca, ori ti le critici singur in mod sistematic cizelindu-le pina la perfectiune, si, cind sint gata si esti sigur de ele, le expui cu demonstratie cu tot, punindu-i pe ceilalti in fata faptului implinit. Evident, ultima varianta ar fi cea mai indicata, in orice caz, multi aspira la ea, insa nu se aplica decit stiintei. Cum insa nu se ocupa de stiinta, celor despre care discutam aici nu le ramine decit prima cale: dialogul cu ceilalti pina la epuizare. Cum se comporta ei? Pai, ei scriu, noi citim. Ei emit, noi receptam. Sa fi devenit intre timp dialogul cu totul altceva incit nu-l mai inteleg decit elitele? Ma indoiesc.

Dintotdeauna mi-a placut Patapievici -- probabil ca voi cumpara si ultima lui carte: dar tocmai de aceea l-am criticat si il critic. Nu pot accepta ca un om cu background-ul sau nu e in stare sa priceapa ca, desi cultura clasica ramine importanta, ea a fost depasita de noua cultura a cunoasterii, de noua ideologie.
Motivul pentru care vechea cultura a trecut in plan secund imi pare a fi si el destul de vizibil: ierarhia valorilor nu putea fi stabilita cu claritate si de aceea, relatia maestru-discipol nu era doar una privilegiata, ci una obligatorie. Erai bun fiindca erai discipolul cutarui filozof (cunoscut); afirmarea cuiva prin modelul clasic se baza (astfel) mai mult pe continuarea ideilor maestrului si destul de putin pe meritele proprii si chiar mai putin pe inovatie.

Ei bine, astazi esti bun doar daca faci ceva cu-adevarat remarcabil, ceva ce poate fi acceptat fara prea multe comentarii, discutii, lamentari. Or, asta se mai intimpla doar in domeniile in care adevarul conteaza, mai precis in domeniile stiintei. Asa incit, de aici vine si problema noastra. Nefiind profitabila, putini, din ce in ce mai putini romani mai vor sa faca stiinta: cu toate acestea, aproape toti romanii vor sa se afirme, si, prin forta lucrurilor, trebuie sa faca orice altceva in afara de stiinta. Astfel ca, paradoxal, chiar si in cazul celor cu temperamente revolutionare, modelul de afirmare ramine cel clasic, al culturii ce nu poate depasi ideologicul: daca vrei sa te afirmi trebuie sa ii critici pe cei deja cunoscuti, sau sa devii pur si simplu discipolul unuia dintre ei. Cum spuneam insa, din pacate, afirmarea cuiva prin modelul clasic se bazeaza destul de putin pe meritele proprii: de aici si lipsa vigorii intelectualitatii formate clasic. Nu sustin aici originalitatea cu orice pret, dar trebuie acceptat odata pentru totdeauna ca dogma nu mai are cautare. In domeniul ideilor, originalitatea are rolul variabilitatii genetice din teoria evolutionista: nu duce neaparat la perfectionarea, dar asigura cel putin supravietuirea unor doctrine care s-ar putea dovedi in cele din urma veridice.

Einstein si-a conceput varianta speciala a teoriei relativitatii cind avea 26 de ani. A ajuns cunoscut datorita teoriei sale remarcabile si nu datorita faptului ca era discipolul cuiva. In momentul publicarii teoriei el era un ilustru necunoscut: ii citise insa deja pe Hume si pe Mach care erau epistemologi de prima mina.

Sfatul meu adresat celor mai tineri este acesta:
Nu calcati pe urmele filozofilor nostri, mai ales ca n-am avut si nu avem nici un bun epistemolog printre ei. Si tineti minte, nu exista o filosofie sanatoasa fara ancora epistemologica. Daca vreti sa va impuneti in noua lume, apucati-va de ceea ce poate fi masurat, cuantificat: pentru asta orice domeniu al stiintei este bun.
Stiinta este intr-adevar dificila, in orice caz, cum mult mai dificila decit calea credintei. Dar credeti-ma, face bine neamului acestuia de smecheri si artisti de vocatie. Incit, chiar daca sinteti talentati si gata sa imbratisati un domeniu artistic, mai ginditi-va o data. Fiindca in Romania de astazi reteaua informal-culturala reprezinta inca aproape totul.

Mai cred ceva: sistemul nu mai poate fi reformat. Si cred ca inclusiv aceia ca Patapievici vor sari din mers la momentul potrivit din barca veche daca vor vrea sa se salveze spiritual: si inclusiv Patapievici va avea multe de reparat pentru a putea fi acceptat in noua lume.

Nu sint eu cel chemat sa-i spuna lui Patapievici ce ar fi trebuit sa faca. Dar da, Patapievici ar fi putut fi primul nostru epistemolog iar el a ales sa scrie si sa se preocupe de cultura clasica si de evul mediu, sustinind chiar idiotenia aceea prin care afirma explicit cum ca "stiinta poate fi construita pornind de la teologie". Nu are poate importanta ca asta se intimpla intr-un moment in care din tara plecau pe rind toti cei care ar mai fi putut face inca cercetare, ma refer la cercetatorii tineri din stiintele exacte si nu numai. Poate ca nu are importanta nici ca acestia aproape ca nu mai exista, si probabil ca lui Patapievici i se va trece usor cu vederea proasta orientare ideologica: el nu ar fi putut stopa aceasta scurgere de inteligenta, cel mult s-ar fi putut consola ca a incercat sa o faca. Dar cum oare sa fi incercat asta? Incurajindu-i public prin propriul exemplu (chiar si) pe cercetatori sa se intoarca la biserica? Am mari indoieli in aceasta privinta, desi multi dintre cei tineri sint atenti la ce afirma oameni ca Plesu, Liiceanu, Patapievici. Sigur ca nu era treaba lui sa se ocupe de viitorul cercetarii romanesti. Probabil insa ca nu era treaba lui nici intoarcerea poporului la credinta, si nici daca in scoli sint sau nu icoane. Credinta este o treaba care tine de viata spirituala particulara a fiecaruia dintre noi: abia atunci cind o afirmam in mod public si apasat devenim ideologi.
Indraznesc sa afirm ca fenomenul Becali este astazi posibil tocmai fiindca oamenii cu vizibilitatea lui Patapievici au incurajat explicit curentul-torent de re-crestinare a romanilor. Demersul nu era necesar: in general, poporul se intoarce la credintele lui indiferent de ce fac elitele sau guvernantii. Este evident pentru oricine ca Patapievici a ales calea usoara -- aceea de a fi in mod explicit de partea majoritatii, dintr-un oportunism de neinteles in cazul unuia ca el --, pentru aceasta insa nimeni nu primeste recunoastere sau laude.

In fine, mi-as dori sa nu fiu inteles gresit: admit desigur ca un crestin practicant poate fi un cercetator de prima mina, accept dialogul ca mijloc de lamurire a lucrurilor nelamurite. Nu pot consimti insa la incercarea de revenire la dogme prin demersul curat ideologic de fundare a stiintei pe religie. De-a lungul timpului au incercat asta multe alte spirite luminate, chiar (d)in sinul familiei crestine (a religiei). In timp, toate au renuntat sau esuat: lucrul nu e posibil fiindca, spre deosebire de stiinta, religia este, cum spuneam, o ideologie ne-perfectibila. Am acceptat, si stiinta este o ideologie, insa ceea ce o deosebeste de religie se dovedeste a fi esential: stiinta este perfectibila.

Mai mult, o teorie este considerata stiintifica doar daca este falsificabila (Popper). Ideologia numita crestinism nu este falsificabila: se sprijina pe afirmatii neverificabile (v. afirmatiile privind invierea, provenienta tablelor de legi). Deci crestinismul nu este nici macar o teorie, cu atit mai putin ar putea sa fie originea sau fundamentul stiintei moderne.

Exista, desigur, si diferente aparent importante care nu fac decit sa distraga atentia de la ceea ce conteaza cu-adevarat. Una dintre acestea ar fi ca stiinta nu face afirmatii importante despre om: daca nu are argumente pe masura -- fiindca se respecta si fiindca are la baza contractul de onestitate --, intr-adevar, stiinta nu face asta, nici macar psihologia nu-si permite luxul acesta. Religia face, in schimb, destule afirmatii neacoperite despre om, si adesea transforma aceasta lipsa intr-o calitate: fiindca, nu-i asa?, doar ea ii poate consola pe cei nefericiti, si pe cei saraci cu duhul. O alta afirmatie neacoperita ar fi aceasta: ca stiinta nu doar ca nu poate argumenta/sustine morala, dar chiar o submineaza. Eu sustin doar ca, daca despre religie, filosofie sau metafizica nu si-ar mai "da cu parerea" decit cei care au o opera, atunci lucrurile s-ar mai aseza la locul lor: exista o suma intreaga de ideologi care atrag atentia asupra unor non-probleme. Astfel, daca Patapievici ar avea in spate o epistemologie originala sau macar dezvoltarea consistenta a uneia existente, atunci as citi si eu cu alti ochi comentariile sale pe teme religioase.

L-am intrebat in singura data cind l-am intilnit despre o carte legata de imaginarul stiintei, carte promisa la un moment dat publicului iar el mi-a replicat atunci scuzindu-se, ca putina lume de la noi mai citeste astazi stiinta. Iata un mod complet depasit de a privi cultura: in alte parti insa a devenit retoric sa te mai intrebi daca Einstein si-ar mai fi facut descoperirile daca inaintea lui n-ar fi existat un Hume sau un Mach.

Nota despre evolutionism. Acesta este astazi atit de evident si de bine argumentat pentru orice spirit stiintific autentic incit il poate ajuta aproape ca un turnesol sa faca diferenta intre cei dedicati stiintei si ideologi. Ei bine, dupa tot "dialogul" in care am fost in toti anii din urma cu oamenii acestia speciali, eu nu stiu nici astazi daca Patapievici este creationist sau evolutionist.

Labels: , , , , , , , , ,

Thursday, September 20, 2007

interviu cu Brian

Iata aici un interviu mai vechi cu Brian Greene. Il postez fiindca este destul de interesant dar si pentru ca pica bine dupa mini-seria prezentata aceste zile pe blog.

Labels: , , ,

alergare

temperatura: 15-13 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 39'10"
timp intermediar: 34'40"
timp total: 58'17"
puls maxim: 158
distanta: 12.7 km
ora start: 17:55

A fost rece pentru tricou, dar imi place frigul: sint din Bistrita si am crescut cu vremea asta. Stiu ca pe bucuresteni ii demoralizeaza, pe mine insa ma bine-dispune.
Problema e doar la intoarcere cind sint inca transpirat. Am de mers pina la metrou destul de mult: desi schimb tricoul, organismul e incalzit si pot aparea ceva probleme. Temperatura insa nu e suficient de joasa pentru a risca un soc termic -- riscurile apar pe la 5 grade, mai ales daca ploua, tocmai fiindca racirea se face prea repede. Am trecut prin doua-trei stari dintr-astea anii trecuti: solutia este sa te lasi pe vine si sa astepti 5-10 minunte ca sa treaca.
Inca mai beau de la chiosc un litru de apa, la 10 minute dupa efort: pe vreme rece insa o sa-l beau doar cind ajung acasa.

Cind am ajuns pe cimp a inceput ploaia. In zare, unde trebuia sa ajung, peisajul era incetosat de apa care cadea: m-a udat destul de bine. Am gasit pe cimp niste vite care pasteau linistite; le-am intilnit si la intoarcere. Cred ca le prieste vremea asta iar iarba e nemaipomenita.
A plouat suficient cit sa incep sa patinez si sa mi se incarce incaltamintea cu noroi. Dar aerul a fost incredibil de curat, atmosfera foarte buna pentru alergare. In a doua jumatate a alergarii (adica dupa vreo 40 de minute) ploaia s-a oprit. Am fost inspirat ca am purtat astazi esarfa: aceasta retine transpiratia in jurul gitului iar la ploaie si vreme rece protejeaza suficient zona cervicala.

Din cauza temperaturii pulsul nu mai creste la fel de usor: scade insa repede si destul de mult. La temperaturi normale pulsul scade ceva mai lent dupa efort: la intoarcere, in metrou, pe scaun, am avut pulsul sub 55. Asta desi am mincat ceva mai mult astazi si pulsul ar trebui sa fie usor mai mare -- se stie, cind vremea se raceste, oile, vitele maninca si ele mai mult (apropo, astazi n-am vazut deloc oi).
De asemenea, cred ca va trebui sa fiu ceva mai atent cu incalzirea, au inceput sa apara in timpul alergarii mici contracturi de avertizare la muschii coapsei.

Labels: ,

III. Welcome to the 11th Dimension

Transcriptul este aici.

Welcome to the 11th Dimension 1


Welcome to the 11th Dimension 2


Welcome to the 11th Dimension 3


Welcome to the 11th Dimension 4


Welcome to the 11th Dimension 5

Labels: , , , ,

Wednesday, September 19, 2007

II. String's The Thing

Transcriptul este aici.

String's The Thing 1


String's The Thing 2


String's The Thing 3


String's The Thing 4


String's The Thing 5

Labels: , , ,

Tuesday, September 18, 2007

I. Einstein's Dream

Probabil ca multi au vazut documentarul the Elegant Univers prezentat de, si facut dupa cartea lui Brian Greene. Merita revazut chiar daca nu credeti in povestea asta cu string-urile (teoria string-urilor).
Referintele istorice sint uneori destul de slabe si la nivel anecdotic (vezi Newton si marul). Exista insa si multe observatii interesante pe care le face de regula un cercetator autentic -- v. mai ales cele referitoare la unificare.
Serialele pot fi urmarite pe site-ul pbs, inconvenientul fiind acela ca sint prea scurte.
Astazi prezint serialele primei ore, miine le voi prezenta pe cele din ora a doua, iar poimiine pe cele din ora a treia. Poate unii doresc urmarirea textului simultan cu derularea documentarului: transcriptul poate fi gasit aici.

Einstein's Dream 1


Einstein's Dream 2


Einstein's Dream 3


Einstein's Dream 4


Einstein's Dream 5

Labels: , , , , ,

articole restante

Voi da uneori adresele unor articole la care as fi vrut sa postez propriile comentarii dar, din lipsa de timp, n-am mai facut-o. Acestea raminind subiecte deschise in continuare, cred ca merita recitite din cind in cind.
Primele doua articole de acest fel ar fi:
Decesul pedagogiei -- Mihail Neamtu
"Arta serenitatii" de Bach-Bergel -- Sever Voinescu

alergare

temperatura: 28-25 grade
fereastra puls: 155-
timp in fereastra: 18’30"
timp intermediar: 34'57"
timp total: 57’57"
puls maxim: 159
distanta: 12.7 km
ora start: 18:05

Din cauza ca azi noapte am dormit doar patru ore alergarea a fost dificila. In plus, am lasat fereastra prea sus, cind ar fi trebuit sa fie cu cinci batai mai jos: la oboseala sau la supra-antrenament se coboara fereastra. Desi am alergat aproape tot timpul cu puls de 155 -- media trebuie sa fi fost cam pe-aici --, pulsul acesta e considerat in afara ferestrei, asa incit, timpul in fereastra rezultat e unul ridicol de mic. Problema este ca nici sincronizarea nu mai functioneaza la fel de bine la acest puls: din acesta cauza, controlul pulsului a fost dificil.
Am mai spus-o insa: alergarea pe un fond pronuntat de oboseala este nu doar interesanta ca provocare, dar face parte din antrenament.

obs. Am renuntat sa dau mai sus indicele temperatura-umiditate fiindca nu mai am de unde sa-l iau: INMH a considerat ca nu mai este necesara afisarea lui pe site.

Labels: , ,

Sunday, September 16, 2007

reasezare

Revin la un ritm de postare ceva mai lent. Nu de alta, dar am nevoie de timp. Voi incerca sa postez zilnic, insa doar daca am ceva de spus. Inca ma incoltesc vreo citeva idei legate de studiile referitoare la contextul geometric al aparitiei constantei lui Planck. Activitatile de felul asta sint extrem de cronofage, sint insa printre putinele care ma atrag. Sint zile intregi cind numai asta fac: gindesc, gindesc si iar gindesc la diversele modele matematice. Cautarile acestea sint in mare masura sterile, de aceea si aduc intru citva cu acelea ale cautatorilor de aur.
Einstein avertiza odata:
"Pentru cel ce se straduieste sa realizeze o opera stiintifica sansele de a ajunge la un rezultat de valoare sint foarte slabe, chiar daca este foarte inzestrat..." (A. Einstein, Correspondance, p.77)
Am si un sentiment de insatisfactie datorat inexistentei unor site-uri romanesti de stiinta consistente. Toate cele pe care le-am vazut pina acum sint amatoricesti si simpla lor parcurgere te umple de melancolie.
In rest, unde intorci capul, cancan, politica, afaceri dubioase, ziare cvasi-tabloidizate, personalitati in deriva, monoloage, lipsa dezbaterii autentice de orice fel, multa religie si fotbal, paseism cu fason cultural si foarte foarte putina stiinta sau chiar deloc. Si cind ma gindesc ca sint destui carora le place atmosfera asta, chiar ca devin melancolic.

Nu exista remediu decit in afara, la cei care sint interesati cu-adevarat de universul acesta mare: ma numar si eu printre cei care cred ca nu putem afla mare lucru despre noi daca nu stim cu mult mai multe despre legile naturii.
De aceea merita poate sa rememoram povestea dramatica a descoperirii facute de unul dintre cei mai mari savanti, Stephen Hawking. Am mai spus-o, unii dintre noi ne folosim de toata libertatea pentru a gasi adevarul: altii se folosesc de adevar pentru a se elibera.

Cel care a luat in serios inca de la inceput problema paradoxului informatiei (pierderea informatiei intr-o gaura neagra sustinuta chiar de catre Hawking) este Leonard Susskind, unul dintre parintii teoriei superstring-urilor, si unul dintre cei mai interesanti ginditori ai momentului. El a dezvoltat practic o idee remarcabila a lui Gerardus 't Hooft, aplicabila fenomenelor cuantice, aceea a principiului holografic, potrivit caruia informatia corespunzatoare fenomenelor care au loc intr-un volum se regaseste pe o suprafata care delimiteaza acel volum -- in cazul nostru, e vorba de orizontul evenimentelor gaurii negre. Se stie, gaurile negre au devenit deosebit de interesante din punct de vedere teoretic tocmai datorita caracterului lor special: fiind foarte masive, sint studiate cu ajutorul teoriei generalizate a relativitatii, dar, in acelasi timp, fiindca spatial sint foarte restrinse (mici), nu pot fi evitate efectele/manifestarile cuantice, si deci nici aplicarea mecanicii cuantice. Cum toate teoriile de unificare se lovesc de aceasta limita clasic-cuantic (teoria lui Einstein fiind una considerata clasica), gaurile negre au fost studiate asiduu tocmai pentru a se clarifica raporturile in care se afla teoriile clasice si cele cuantice. Juan Maldacena este cel care i-a furnizat argumentele matematice riguroase lui Leonard Susskind, argumente care aratau ca informatia nu se pierde, cum sustinea Hawking.

Partea I


Partea a II-a


Partea a III-a


Partea a IV-a


Partea a V-a

Labels: , , , , , , ,

Saturday, September 15, 2007

temperatura: 23-22 grade
fereastra puls: 155-
timp in fereastra: 38’50"
timp intermediar: 34'00"
timp total: 56’22"
puls maxim: 164
distanta: 12.7 km
ora start: 18:20
itu: 60

Am inceput mai dificil: ultimele doua alergari au fost bune, asa incit, inima era deja putin supra-antrenata -- este evident, timpul in fereastra este unul destul de mic. A raspuns insa bine. Chiar in situatiile acestea este util controlul fin al pulsului. Daca nu as fi dezvoltat aceasta tehnica, astazi m-as fi chinuit de-a binelea.

Labels: , ,

Friday, September 14, 2007

Beyond Belief

Am revazut zilele trecute inregistrarile de la simpozionul anual Beyond Belief - Science, Religion, Reason and Survival organizat de The Science Network: simpozionul a avut loc in noiembrie anul trecut.

Desi se afirma adesea ca stiinta si religia se adreseaza unor registre diferite ale spiritualitatii si ca nu sint in conflict direct, in deschiderea simpozionului Steven Weinberg trece in revista patru motive de conflict/ostilitate intre stiinta si religie:
1. stiinta ii retrage omului rolul central in univers;
2. stiinta face explicatiile religioase ne-necesare;
3. religia, mai cu seama cea islamica nu admite ideea existentei legilor naturii fiindca in felul acesta zeii devin incatusati;
4. metodele diferite de apropiere de adevar: in religie exista autoritatea si profetii, in stiinta nu exista decit eroi.

In fine, religia dezavueaza pretentiile stiintei cosmologice moderne dupa care existentul este produsul sansei si necesitatii impunind ideea ca scopul/teleologia si proiectul divin sint inevitabile.




Cei care nu stiu inca nimic despre Richard Dawkins pot luat direct contact cu ideile acestuia intr-un expozeu ocazionat de prezentarea cartii sale The God Delusion la un colegiu din Lynchburg, Virginia, unde a si raspuns intrebarilor din sala.
Inregistrarea e destul de lunga, avind aproape doua ore.



Cei grabiti pot sari la urmatoarea inregistrare care poate fi lamuritoare: dureaza doar doua minute.

Russell's teapot - We are all teapot atheists


Astazi mi-am dat seama ca Dawkins a evitat un amanunt important atunci cind a afirmat acuzator cum ca religia transforma in virtute credinta fara dovezi ("belief without evidence"). In esenta, afirmatia sta in picioare: insa desi prin analogia lui Bertrand Russell, Dawkins, referindu-se la existenta lui Dumnezeu ca la ceva nefalsificabil -- in termenii lui Popper o teorie ne-falsificabila nu intra in categoria teoriilor stiintifice -- elimina problema din sfera stiintei, ramine totusi, cum spuneam, ceva important.
In fizica este obisnuita acceptarea unei teorii daca nu este contrazisa de fapte. In realitate, noi nu am dovedit veridicitatea nici unei teorii stiintifice fiindca veridicitatea nici nu poate fi dovedita. Experimentele nu dovedesc teoriile ci le sustin, cel mult: e-adevarat, daca un singur experiment contrazice o teorie, atunci o si invalideaza irevocabil. Am facut aceasta observatie tocmai pentru a scoate in evidenta ca religia si stiinta sint doua ideologii si ca intre ele sint si multe asemanari. Religia este insa considerata perfecta, asadar ne-perfectibila, stiinta este perfectibila prin mecanismul acesta al teoretizarii urmate indeaproape de confirmarea/infirmarea experimentala sistematica.

Revenind la simpozion, merita urmarit punctul de vedere exprimat de Richard Dawkins, mai ales ca i s-a cerut o reactie la descrierea data religiei de Steven Weinberg in termeni oarecum afectivi care a imaginat-o ca pe o matusa batrina si cam nebuna:
“She tells lies, and she stirs up all sorts of mischief and she’s getting on, and she may not have that much life left in her, but she was beautiful once. When she’s gone, we may miss her”.

Dawkins vorbeste dupa Joan Roughgarden care incearca de asemenea o indulcire a termenilor in care este descrisa religia, cautind in textele biblice tot soiul de imagini alegorice care sa faca trimitere la stiinta moderna: Dawkins reactioneaza prompt si la aceasta pozitie, iar Francisco Ayala isi arata dezamagirea fata de imaginea caricaturala data stiintei de Joan Roughgarden dar arata ca e iluzoriu sa ne imaginam ca oamenii vor putea renunta dintr-odata la sensul pe care il da religia vietii celor mai multi dintre ei. Discutia finala este de asemenea interesanta.



Una dintre prezentarile cele mai incitante a apartinut astrofizicianului Neil deGrasse Tyson. Dupa o scurta istorie a modului in care o seama de ginditori au imaginat universul din vechime si pina in timpurile recente, in finalul materialului care s-a dorit o critica a curentului ID (intelligent design - proiect inteligent) se prezinta un sir de fotografii cu avortoni malformati oribil (unul dintre ei avind inima in afara corpului). Tyson afirma concluziv: "The Univers is not here for us". Sam Harris, un critic foarte fin si sagace al fenomenului religios merita urmarit si el.



Carolyn Porco spune:
“It seemed to me, if there were any answers to be found at all, they were going to be found in the facts, and understanding the greater theater in which human life has unfolded. And I was right about that. Being a scientist, and staring immensity and eternity in the face every day is about as meaningful I think, and grand and awe-inspiring as it gets. We, especially we astronomers, confront the big questions of wonder every day and the answers to these questions in the aggregate have produced, and this is absolutely with no hype,…the greatest story every told. And there isn’t a religion, I think, that can offer anything better. And as Jules Verne said, reality provides us with facts so romantic that imagination itself could add nothing to them.”



Labels: , ,

Thursday, September 13, 2007

alergare

temperatura: 22-21 grade
fereastra puls: 155-
timp in fereastra: 44’50"
timp total: 57’29"
puls maxim: 165
distanta: 12.7 km
ora start: 18:30
itu: 55

Am alergat in forta. M-am simtit foarte bine. Tendonul cu probleme a inceput sa-si dea drumul. Am avut insa trei evenimente pe parcurs: la prima traversare de linga statia de metrou am pierdut mai mult timp decit de obicei, iar la intoarcere, un ciine ajuns cu cineva la drumul unde imi fac alergarea m-a intirziat si el destul de mult. Spre sfirsitul alergarii, m-au interceptat cu masina niste militari de la unitatea din zona si abia daca am simtit sprintul final, ei urmindu-ma cu masina si tinindu-ma de vorba pe tot finalul.
Asa incit, timpul total nu este astazi foarte relevant. Totusi, in prima jumatate am obtinut un timp de 33'45", de unde as putea scadea intirzierea de la traversare si as obtine din nou un timp bun.
A fost insa, cred, una din datile acelea in care se vede clar diferenta de obiective: performanta legata de timpul total este pentru mine secundara, criteriul cel mai important constituindu-l timpul in fereastra. Dupa cum s-a putut vedea, am alergat din nou cu fereastra "urcata" cu 5 batai, ceea ce a fost solicitant, insa inima a raspuns destul de bine. Pulsul a fost de mai multe ori peste 160, si de vreo doua ori, chiar de 165. Cind pulsul urca relativ usor, performanta de timp scade, fiindca nu sint nevoit sa fortez decit arareori.

Labels: , ,

Ce mai inseamna oare dialogul?

Ce-ati zice daca as sustine acum ca, in mod paradoxal, in aceasta epoca a forumurilor dialogul este pe cale de extinctie?
Sa ma explic. Sint la noi oameni care fac adesea trimitere la filozofi, filosofii, carti, daca nu chiar la biblioteci. Nu v-ati intrebat insa niciodata cu ce anume au ramas acei oameni cu pretentii de filozof dupa lecturile indelungate daca, acum cind ar putea dialoga aproape cu oricine de pe planeta asta ei aleg sa ocoleasca cele mai dinamice si mai ascutite discutii? Ma refer la cele de pe forumuri...
Ca filozof, esti bun nu daca scrii carti, nici macar daca-i convingi pe ceilalti sa-ti imbratiseze convingerile, ci daca ii poti convinge pe semenii tai sa-si puna probleme / sa filozofeze / sa gindeasca o data in plus la chestiunile arzatoare ale fiintei.
Agora de acum nu mai este situata in locul geometric din centrul cetatii (cel fizic) iar televiziunile n-au nici o legatura cu centrul spiritual al unei natii, poate doar cu centrul de atentie sau interese.
Daca va incredeti in propriile instincte si va imaginati ca mai sus faceam trimitere la oameni precum Plesu, Liiceanu, Patapievici, trebuie sa va dau satisfactie: chiar la ei ma refeream.

Astazi am revenit la Cotidianul cu citeva postari, acolo unde mi s-a parut ca se dezbate din nou chestiunea religioasa. Am esuat din nou: nu sint suficient de bun pentru a-i lamuri pe oameni sa-si puna probleme. Nu e o surpriza, stiam ca nu sint bun de filozof: ma ingrijoreaza insa lipsa lor de receptivitate la indemnul de a gindi independent. Din nou imi vin in minte Platon si alegoria pesterii.

Articolul unde am postat: PreaFericit e Daniel.
Iata postarile de interes (luati ca atare postarile care nu-mi apartin):

18 | rozadream
@Omuletzu-(
Educatia religioasa il face pe om mai sus decat animalele. Educatia stiiintifica il duce la pierzanie....
Asa ca lasa-ne cu lozincile marxiste

19 | R.A.Muresan
Poate ca stiinta singura nu duce chiar unde trebuie.
Stiu insa citiva atei mai inteligenti si mai plini de spirit decit multi crestini de-aici de pe forum care identifica in cel mai pur stil ideologic stiinta cu marxismul, si asta numai pentru ca marxismul s-a folosit de stiinta, asa cum ucigasul se foloseste de o unealta oarecare pentru a ucide. Ma astept ca un crestin cultivat sa foloseasca mai degraba stiinta pentru a combate comunismul, nu sa desfiinteze direct stiinta. Fiindca daca exista ceva cu care se poate lupta impotriva oricarei ideologii, apoi acel ceva e stiinta.
Rostul stiintei este mai ales acela de a se contrazice pe sine pentru a-si gasi permanent erorile si a evolua, fiind o ideologie perfectibila: religia in schimb, nu e perfectibila, fiind considerata perfecta, si de aceea lupta mai degraba cu necredinciosii, sau ma rog, cu pacatele lor... Concluzia? E la dispozitia fiecaruia.

In momentul in care spui ca o religie oarecare -- sa zicem aceea in care te-ai nascut -- a gasit adevarul, si asta fara a avea nici cel mai subtire argument, s-a terminat cu rationalitatea: esti in plina dogma, in plina ideologie. Poate fi ideologia suprema... dar poate sa nu fie...

Unii pariaza tot ce au pe acest loz, desi sustin pe de alta parte ca a paria nu tine de lucrarea dumnezeiasca: paradoxul este insa pe gustul crestinilor de pretutindeni, e hrana lor spirituala cea mai consistenta...

Da, stiinta este puternic coroziva, de aceea nu convine credinciosilor: stiinta are o actiune coroziva oriunde se manifesta ideologiile, cele religioase fiind cele mai afectate, indiferent de religie sau confesiune.

Daca nu aveti timp sa cititi dezvoltarile mai mult sau mai putin ideologice de la referinta numita Supravietuire in loc de inviere, urmariti macar documentarul prezentat acolo.

21 | s-asteaa
Inteligenta si plentitudinea spirituala a unui individ daca nu sunt indreptate unde trebuie nu aduc nici un rezultat, sunt seminte cazute pe piatra. Cu ce te ajuta ele spre Mantuire daca il renegi pe Dumnezeu fara a-L primi vreodata?! In Fericiri sunt laudati cei saraci cu duhul ca a acelora este Imparatia Cerurilor. Oare nu au ei mai mult decat are orice polemist?!? Oricum iti permiti pt Mantuirea ta sa crezi ca nu ai tras lozul corect, sa crezi ca totul se termina aici?!?


25 | R.A.Muresan
Ca sa ma ajute ceva la mintuire, ar trebui sa cred in ea. Or, din cite imi pot da eu seama, ideea de mintuire a fost inventata de oameni.
Legile naturii pe de alta parte, nu au fost inventate de oameni, de-altfel oamenii nici nu le pot schimba, ci doar descoperi si cunoaste: legile exista dincolo si independent de existenta oamenilor.

Nu imi dau prea bine seama ce anume vor primi oamenii saraci cu duhul; constat insa ca in lumea asta li se promit indecent de multe.

Totul se termina aici? Ei bine, un om onest raspunde la aceasta intrebare, dar si la multe altele asemanatoare cu un raspicat NU STIU.

obs: din nebagare de seama poate, in text apare scris "plentitudinea", iar corect este, in mod evident, "plenitudinea".

32 | adlight
sunt de acord cu dvs R A Muresan, pana la un punct; acela in care Blaise Pascal ne propune celebrul sau pariu: daca Dumnezeu exista si eu cred in El am castigat totul; daca Dumnezeu nu exista si eu cred in El nu pierd nimic; daca insa El exista si eu nu cred in El am pierdut totul, adica mantuirea; la un prim nivel de preocupare duhovniceasca, pariul lui Pascal ar trebui sa ne dea de gandit; in aceasta idee mantuirea nu mai e inventata de oameni, ci devine scopul vietii.

39 | R.A.Muresan
@ adlight

Religia, din pacate, e mult mai mult decit a crede ca exista Dumnezeu: presupune mult mai multe.
Daca majoritatea oamenilor ar fi in acest stadiu, in care si-ar pune cu seriozitate problema legata de existenta divinului am fi intr-o situatie cu mult mai buna.
Nu sintem in aceasta situatie.
Cred ca nu e filozof acela care-ti sugereaza o solutie intr-o chestiune data, ci acela care te provoaca sa problematizezi, adica sa gindesti: pot admite ca multi dintre noi nu se pot abtine de la a sugera mereu raspunsuri, mai ales in asemenea chestiuni delicate. Asta nu doar ca explica de ce sint asa de putini filozofi autentici, dar ne arata si faptul ca oamenii se tem sa problematizeze, adica sa gindeasca.
Acesta e stadiul in care ne-a adus religia.

Pe de alta parte, un om inteligent este suficient de tolerant; nu atit la dezordine, cit la incertitudine.

Ce ar trebui sa-l multumeasca pe un om: faptul ca semenii lui ajung foarte repede sa fie de acord cu el, pentru ca asta i-ar "confirma" in mod facil ca e pe drumul cel bun, sau faptul ca semenii lui sint interesati in mod autentic de adevar si fac demersurile necesare pentru a-l afla?

Simt nevoia sa detaliez. De ce sustin ca am fi intr-o situatie mai buna daca am fi la stadiul in care multi oameni si-ar pune in mod onest problema existentei lui Dumnezeu? Ei bine, nu dintr-o pornire sadica de a vedea omenirea inapoi in istorie, asa cum probabil ar putea argumenta unii. Motivul este unul dezarmant de simplu: la inceputul acceptarii unei ideologii religioase, oamenii sint pur si simplu mai putin indoctrinati, si mult mai receptivi la argumente. Mai mult, chiar cei in plina febra mistica isi pot reveni pentru a-si regindi, cu propriile puteri, adevaratele motivatii.
Referitor la Pascal, trebuie s-o spun, el sugereaza destul de transparent raspunsul si de aceea, cugetarea lui nu este una autentic filozofica, ci mai degraba una mistica.

De la greci cunoastem un alt cerc virtuos (in postarea de ieri aminteam de unul): nu poti dialoga fara sa te lamuresti de necesitatea demersului, dupa cum nu te poti lamuri fara sa dialoghezi. Un bun filozof modern exceleaza probabil la dialogul cu sine, sa fie oare suficient?

Labels: , , ,

Wednesday, September 12, 2007

Un cerc virtuos

Bunul si vechiul meu prieten R. stie: atunci cind nu mai am idei, atunci cind simt ca sint in criza, atunci sint cel mai nefericit. Desi nu vinez fericirea, nu-mi place nici mie nefericirea. Si marturisesc faptul ca daca, eliberat cioranian de constringerile culturale am admis suicidul ca alternativa, am facut-o in astfel de momente, in care nu mai aveam deloc idei. Momentele astea sint rare, dar cumplite. Suficient de straniu, in unele dintre momentele astea mi-au venit si idei remarcabile, stimulate chiar de criza, idei foarte bune care m-au scos practic din blocaj. Imi dau seama ca s-ar putea sa-mi lipseasca intelegerea fenomenului in sine: nici nu-i de mirare, vorbesc aici, pina la urma, despre cunoastere.

Zilnic ramin cu sentimentul ca ar mai fi fost multe de spus/scris/gindit/facut.
As fi tentat sa nu scriu daca nu am o idee, desi, de multe ori ideile revin doar daca lucrezi, adica daca le cauti. Creativitatea tine, ca sa zic asa, de un cerc virtuos: ideile iti vin doar daca lucrezi, iar de lucrat, nu poti lucra decit daca ai idei.

Labels: ,

Ce facem cind nu se cinta imnul?

Radu Paraschivescu scrie astazi in articolul din Evenimentul Zilei pe tema imnului/imnurilor nationale.
Se vede treaba ca nu sint sincronizat afectiv cu el fiindca nu cred ca tema e de actualitate. Nu ca nu ar fi importanta... Sint insa atitea hibe istorice si care tin de traditiile noastre care greveaza sufletul national incit as zice ca ne este imposibil ca in urmatoarele citeva secole sa recuperam cit de putin din demnitatea pierduta. Sintem o natie de fermentatie, tip muratura, ca sa zic asa. Noi nu actionam, dospim: nu gindim, iubim sau urim. Nu judecam, condamnam sau absolvim. Nu studiem, colectionam patalamale despre care stim ca dau bine si usureaza viata.
Pina cind indivizii cu-adevarat remarcabili nu vor ajunge modele pentru clasa noastra de mijloc inca nenascuta, nu vom putea vorbi in Romania despre viitor, ci doar de supravietuire de la o chenzina la alta, de la un ciclu electoral, la altul.
Scepticismul imi sugereaza ca pe termen mediu e mai plauzibila disolutia: nici nu stiu daca ar fi chiar cel mai rau lucru care ni s-ar putea intimpla...

Ma indoiesc insa ca la inclestarile fotbalistice am putea afla ceva despre noi insine ca natiune, chiar daca unii sint de parere ca am avut sau avem fotbalisti remarcabili...
Tocmai importanta aceasta pe care o dau unii imnului ma face sa cred ca sintem complet nepregatiti pentru viitor. Important este ce face o natiune atunci cind nu se cinta imnul, adica in cea mai mare parte a timpului, aceea lipsita de glorie. Felul in care se comporta unele natiuni la intonarea imnului este DOAR efectul unei istorii indelungate si sanatoase: cine crede astazi ca este posibil asa ceva in Romania viitorului apropiat? Avind in vedere ca ne spunem romani mai degraba dintr-o greseala si doar de putin timp, s-ar putea zice ca istoria noastra n-a inceput. Si foarte probabil, nici nu va incepe.
Dar daca disolutia noastra ar aduce macar cu disolutia comunitatilor evreiesti din lumea larga, tot ar fi ceva: desi nu am mai avea nici o echipa de fotbal competitiva, am avea in schimb cel putin un premiant Nobel pe deceniu...

P.S. Nu mai postez la Evenimentul Zilei fiindca nu-mi place nici formatul forumului, si nu agreez nici interdictia referitoare la plasarea link-urilor in mesaje.

Tuesday, September 11, 2007

- In memoriam Joe Zawinul -

Azi a murit Joe Zawinul...

E un moment de tristete si o pierdere pentru cei care au apreciat Weather Report.

Coincidenta face ca ieri am ascultat aceasta muzica revenind dupa o serie de cautari care-l aveau ca subiect pe Jaco Pastorius --, ma gindeam sa le rezerv celor doi una din postarile viitoare. Iata-ma postind acum.

Sa ne amintim de Joe, unul dintre cei mai buni keyboard-isti din vremurile moderne, dar si de Jaco, (chiar) cel mai bun basist din toate timpurile...




Ce muzica ne-au lasat oamenii acestia...

Referinte:
www.zawinulmusic.com
http://www.zawinulonline.org (an unofficial fan site, however providing many details about Joe)
HotNews, Cotidianul, Ziare, CNN

Labels:

alergare

temperatura: 25-24 grade
fereastra puls: 155-
timp in fereastra: 39’30"
timp total: 55’59"
puls maxim: 162
distanta: 12.7 km
ora start: 18:40
itu: 65

Am cam tras de mine, insa daca n-as fi ridicat fereastra cu 5 batai as fi avut un timp mai slab. La temperatura data am obtinut chiar un timp bun. Tendonul de la calcii a mers parca mai bine.
Se intuneca destul de repede, asa ca va trebui sa pornesc din ce in ce mai devreme.

Labels: ,

Monday, September 10, 2007

prejudecati legate de matematica

Din punctul de vedere al lui Einstein, demersul stiintei nu era atit lupta cu prejudecatile, cit gasirea, determinarea lor: fiindca acestea sint atit de bine asimilate, incit nu mai sint bagate in seama, fiind de la sine intelese, si deci acceptate ca atare.
Daniel Tammet. Poate ca tot nu va spune mare lucru nici macar dupa ce v-ati aruncat ochii pe referintele din wikipedia. Ei bine, acest om, nu doar ca are o memorie a numerelor fenomenala, dar are o relatie de un tip special cu acestea, o relatie afectiva. Nu te poti apropia asa de mult de un obiect mai degraba abstract fara a fi emotionat de armonia sa structurala. Daniel gindeste numerele in asociere cu forme. In adolescenta gindeam cumva similar, fiindca inca de atunci mi-am dat seama ca pentru a memora siruri mari de numere, acestea ar trebui asociate cu forme sau obiecte concrete. Pare o risipa, insa memoria noastra nu poate lucra altfel decit imaginativ.
Exista insa argumente matematice puternice cum ca acest principiu dupa care numerelor le corespund forme nu se rezuma doar la problematizarile noastre mnemotehnice mai mult sau mai putin arbitrare...
Nu sint mare amator de curiozitati, insa in ceea priveste numerele si felul in care oamenii le gindesc, am avut intotdeauna intrebari, mirari. Mai stiu ca unii dintre marii matematicieni au fost foarte buni la calculele brute pe care astazi noi am ajuns sa le evitam sistematic -- il amintesc aici doar pe Euler, care calcula tot asa cum respira: a avut, ce-i drept, si scaderi; printre altele, cu privire la numerele negative pe care nu le-a vazut ca pe o extindere naturala a multimii numerelor pozitive, a afirmat ca sint mai mari decit infinitul.

Contrar a ceea ce cred unii despre matematica, intuiesc ca memoria joaca un rol important chiar si in intelegerea acesteia.
Exista insa o alta prejudecata suparatoare, dupa care matematica inseamna intii de toate logica. Sir Atiyah o demonteaza fara dificultate, aratind ca doar in finalul rationamentelor sale matematicianul are nevoie de logica, demersurile obisnuite fiind unele de tip intuitiv si de imaginatie indelung si minutios cultivate. El spune:
"Well, the idea that mathematics is synonymous with logic is a great ridiculous statement that some people make. Mathematics is very difficult to define, actually, what constitutes mathematics. Logical thinking is a key part of mathematics, but it's by no means the only part. You've got to have a lot of input and material from somewhere, you've got to have ideas coming from physics, concepts from geometry. You've got to have imagination, you're going to use intuition, guesswork, vision, like a creative artist has. In fact, proofs are usually only the last bit of the story, when you come to tie up the... dot the i's and cross the T's. Sometimes the proof is needed to hold the whole thing together like the steel structure of a building, but sometimes you've stopped putting it together, and the proof is just the last little bit of polish on the surface.
So the most time mathematicians are working, they're concerned with much more than proofs, they're concerned with ideas, understanding why this is true, what leads where, possible links. You play around in your mind with a whole host of ill-defined things."

In documentar apare si Kim Peek, cel dupa care s-a inspirat filmul Rain Man (cu Dustin Hoffman)


Labels: ,

Sunday, September 09, 2007



Sir Atiyah spunea despre Ed Witten, cel mai bun teoretician al superstring-urilor in acest moment:
"... he has made a profound impact on contemporary mathematics. In his hands physics is once again providing a rich source of inspiration and insight in mathematics. Of course physical insight does not always lead to immediately rigorous mathematical proofs but it frequently leads one in the right direction, and technically correct proofs can then hopefully be found. This is the case with Witten's work. So far the insight has never let him down and rigorous proofs, of the standard we mathematicians rightly expect, have always been forthcoming."

Labels:

Saturday, September 08, 2007

alergare

temperatura: 17-15 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 49’40"
timp total: 55’18’’
puls maxim: 162
distanta: 12.7 km
ora start: 18:45
itu: 54

Aer curat, conditii ideale de alergare: a burnitat usor tot timpul alergarii. Cimpul arata mirific zilele astea, efortul este bucurie pura. Puteam sa urc fereastra cu 5 batai, pe aproape tot parcursul pulsul a fost peste 155, media cred ca a fost undeva in jur de 157. Am alergat destul de mult cu 159, chiar si cu 160. O alergare buna o ghicesti din primele zece minute. In prima jumatate am avut un timp foarte bun, 33'13".

Labels: , , , ,

Friday, September 07, 2007

despre un anume fel de "oportunism"...

Einstein:

"Omul are o puternica nazuinta spre cunoasterea asigurata. Tocmai de aceea a parut zdrobitor mesajul limpede al lui Hume ca materialul brut furnizat de simturi, singura sursa a cunostintelor noastre, ne poate duce prin obisnuinta la credinta si asteptare, nu insa la cunoasterea unor relatii legice, si cu atit mai putin la intelegerea lor. Atunci a aparut pe scena Kant, cu o idee care, desi este cu siguranta de nesustinut in forma pe care i-a dat-o el, a insemnat un pas spre rezolvarea dilemei lui Hume: tot ce este de origine empirica in cunoastere nu este niciodata cert."

"Relatia reciproca dintre teoria cunoasterii si stiinta este de un fel demn de remarcat. Ele depind una de alta. Teoria cunoasterii fara legatura cu stiinta devine o schema goala. Stiinta fara teoria cunoasterii, in masura in care asa ceva poate fi in general gindit, este primitiva si confuza. Odata ce teoreticianul cunoasterii, care cauta un sistem clar, a ajuns la un asemenea sistem, el este inclinat sa interpreteze continutul de idei al stiintei in sensul sistemului lui si sa respinga tot ce nu se potriveste cu acesta (aluzie la Newton, care nu a acceptat teoria ondulatorie a luminii -- n.m.). Pe de alta parte, omul de stiinta nu isi poate permite sa impinga atit de departe nazuinta lui spre sistematizare epistemologica. El accepta cu recunostinta analiza epistemologica a conceptelor; dar conditiile exterioare care ii sint fixate de faptele experientei nu-i permit sa se lase limitat prea mult in constructia lumii lui conceptuale de aderenta la un sistem epistemologic. El va trebui sa apara, asadar, teoreticianului sistematic al cunoasterii ca un anume fel de oportunist lipsit de scrupule: el apare ca realist in masura in care incearca sa descrie o lume independenta de actele perceptiei; ca idealist in masura in care priveste conceptele si teoriile ca inventii pure ale spiritului uman (nederivabile logic din ceea ce este dat empiric); ca pozitivist in masura in care el considera conceptele si teoriile lui ca fiind intemeiate numai in masura in care ele ofera o reprezentare logica a relatiilor dintre trairile senzoriale."

(Cum vad eu lumea, Humanitas, Bucuresti, 1992)

Intr-un fel, de cind incepi sa gindesti cu adevarat independent actionezi in virtutea intereselor tale privind cunoasterea. Mai intii ca nu poti aborda orice subiect: pur si simplu nimeni nu e pregatit pentru asa ceva. Asadar, trebuie sa fii realist si sa nu te avinti in zonele complet inaccesibile: pentru asta iti trebuie si mult fler. Apoi, subiectul de interes trebuie sa fie totusi unul suficient de motivant pentru a merita efortul.
Am afirmat ca idealul ar fi iesirea din orice ideologie de vreme ce ideologiile sint formele pre-teoretice ale cunoasterii. Adesea oamenii tind sa puna pretuirea credintei sau a traditiei mai presus de pretuirea pentru adevar, iar atunci se vorbeste in mod nedrept despre oportunismul celor care se reorienteaza.




Einstein explicind celebra sa formula E=mc^2.

Labels: , , , ,

pain of knowing...

Cu gindul la Pavarotti, care era un om foarte deschis, cintind inclusiv cu artisti rock, fac aici o referinta la Robert Plant, fost vocalist Led Zeppelin. Nu conteaza deloc ca omul care cinta are spre 60 de ani, urmariti-i vocea...





Darkness, Darkness long and lonesome,
As the day that brings me here,
I have found the edge of sadness,
I have known the depths of fear,
Darkness, Darkness be my blanket,
Cover me with the endless night,
Take away oh this pain of knowing,
Fill this emptiness with light now,
Emptiness with light now.

Labels: , ,

Thursday, September 06, 2007

aer rece, numere,...



temperatura: 18-16 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 48’30"
timp total: 56'30"
puls maxim: 161
distanta: 12.7 km
ora start: 19:10
itu: 60

Cind am ajuns pe cimp am gasit soarele pe linia orizontului... Aerul rece a schimbat complet peisajul: norii au de asemenea alte forme, foarte alungite...
Dupa seceta ma bucur sa vad pe cimp multa verdeata: ploile din ultima vreme au fost binefacatoare pentru natura, oamenii insa tot bombane ca au venit prea tirziu.
Aerul rece si iarba verde-crud imi aduc aminte de Bistrita.

Desi am avut senzatia ca am alergat mai bine, timpul a fost ceva mai slab. Temperatura a scazut mult: in mod normal, asta e o temperatura ideala pentru alergare, insa daca trecerea e brusca, organismul are nevoie de o perioada de adaptare. Ma "tine" inca tendonul de la calciiul drept; povestea dureaza de vreo doua saptamini, de cind am calcat aiurea pe un smoc de iarba (terenul e pe alocuri accidentat). Nu-mi place ca se prelungeste, va trebui sa-mi vad mai departe de alergare...

Ar fi trebuit sa lucrez azi la ecuatii, dar mi-a lipsit din nou timpul,... Trebuie sa fiu mai atent cu O.; nu e un hot de timp, insa in incercarea de a-l ajuta mereu chiar se duce timpul. M-am invirtit de asemena pe linga blog.

Ideile se regrupeaza si daca lucrez, si daca nu lucrez,...
Ieri am recitit pasaje dintr-o istorie a numerelor remarcabile scrisa de Florica T. Campan. Numerele m-au fascinat dintotdeauna: nu de alta, dar studiile mele din ultimii ani se centreaza pe... lamurirea contextului in care apare constanta lui Planck. Dar despre asta voi mai vorbi...
Pina una alta ar trebui sa schimb favicon-ul blog-ului: poate reusesc sa pun chiar constanta cu pricina.

Labels: , , , , ,

Tuesday, September 04, 2007

Cite ceva despre inima


(alergare, 04 septembrie 2007)

temperatura: 26-25 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 46’
timp total: 56'
puls maxim: 160
distanta:12.7 km
ora start: 18:45
itu: 65

Astazi mi-am atins din nou inima. Suna ciudat, nu-i asa? S-ar putea ca unii sa mearga cu gindul in cu totul alta parte... :-)
In timpul alergarii ai multe ginduri si tot felul de trairi: alergarea ramine dificila oricit de bine si de mult te-ai antrena.

Stiu ca sint multi aceia care detesta efortul fizic -- inchipuiti-va daca puteti, unii evita miscarea pentru ca nu suporta sa transpire. Pentru a-i "incuraja" putin, le mai dezvalui un lucru nebagat in seama si care s-ar putea sa-i puna pe ginduri: anume ca aici nu exista scurtaturi, asa cum exista adesea in lumea ideilor, cind apare cineva si le arata celorlalti cit de simplu era daca gindeau intr-un fel anume.

Nu e usor sa-ti mingii inima. Pentru asta chiar trebuie sa faci un efort fizic intens.
L-am auzit intr-o zi pe Plesu vorbind de jogging ca si copiii -- din alte vremuri -- despre doctoriile amare pe care trebuie, cum-necum sa le inghita. Dupa ce intreaba daca e bine sa faca jogging intarind ca uraste asta, emite o afirmatie surprinzatoare despre Jim Fixx:
"Cind am aflat ca inventatorul jogging-ului a murit facind jogging la 62 de ani am fost fericit."
(Jim a murit chiar mai tinar, la doar 52 de ani)
Printre altele, emisiunile acelea (au fost doua) in care Plesu impreuna cu Balaceanu-Stolnici au vorbit aproape o ora despre inima, trecind in revista modurile in care aceasta a fost privita de-a lungul timpului de catre oameni, mi s-au parut chiar reusite...

Lasind la o parte ca acela care l-a sfatuit pe Plesu sa se apuce de alergare nu l-a sfatuit bine -- cei supraponderali ar trebui sa inceapa cu bicicleta, aceasta fiind mai "indulgenta" si mult mai potrivita structurii lor (in felul asta si-ar proteja si articulatiile picioarelor) --, mi-am dat seama atunci cit de ingust poate gindi chiar si un om cult despre o chestiune care ii este cu totul straina.

Dar daca in loc de simplul recurs cultural la realitate am face unul dur, un efort fizic de tipul alergarii? Un an, doi, zece... Am descoperi lucruri de nebanuit pentru necunoscator. In primul rind, trebuie s-o spun, in timpul alergarii mintea, creierul, trec intr-o alta stare: e o constienta rapida si ascutita, nu neaparat analitica, insa intens creatoare si asociativa. Chiar si in perioada adaptarii, adica la inceput, cind omul se apuca de alergare, prin minte ii trec o multime de ginduri, chiar daca nu placute: dupa citeva luni, se va deprinde sa alerge nu doar cu picioarele -- contrar la ceea isi imagineaza firile livresti, acestea sint foarte importante --, dar si cu gindurile.
Alergarea este o experienta mistica pura, lirism dar si lupta surda, pedanterie si spirit de prevedere dar si nebunie: sportivii ii spun simplu, antrenament cardio. Cei care adora jocurile urasc alergarea si o inteleg cel mai putin.

Alerg de ani de zile, am un pacer (Polar) -- care are si el o poveste interesanta --, si de multe ori am incercat diverse metode pentru a-mi usura viata de alergator: nu in sensul in care isi imagineaza cei comozi... ci in acela ca am simtit tot timpul ca in toata povestea asta imi scapa ceva important. Ma intrebam daca nu cumva exista un soi de transa in care trebuie sa intri atunci cind alergi. Sa alergi si sa visezi... nu sa dormi si sa visezi ca alergi, cum imi descria in gluma un prieten felul in care i-ar placea lui sa alerge.

Influentat de yoga pe care am incercat-o si eu prin adolescenta -- existau si pe-atunci un soi de bivolari locali care ma umpleau de indignare, noroc ca ma bazam mai mult pe cartile unor buni practicanti ai variantei simple, hatha-yoga --, am intuit ca trebuie sa existe o relatie intre cadenta pasilor si respiratie: alergarea imi place inca de atunci, iar despre faptul ca m-am inselat am putut sa ma lamuresc doar in anii din urma. Nu ca as fi incercat in tot acest timp sa gasesc o astfel de relatie -- caci am realizat demult ca respiratia trebuie sa fie libera, adaptata efortului atit ca amplitudine cit si ca frecventa --, dar descoperirea facuta deja de citeva luni avea sa-mi confirme aceasta ipoteza a respiratiei libere tocmai prin faptul ca relatia cautata era in alta parte.

Ei bine, relatia la care faceam referire era aceea intre cadenta pasilor si puls. Lucru pe care nu-l puteam verifica fara un pacer. Chiar si cu pacer, mi-au trebuit mai bine de 5 ani pentru a descoperi aceasta legatura directa intre activitatea ritmica de pompa a inimii si frecventa pasilor. Asta pentru ca nu poate fi pusa in evidenta decit in anumite conditii.
Intii ca sportivii de performanta urmaresc recordul de timp, adica sa parcurga o distanta data intr-un timp cit mai scurt: sigur ca studiaza si ei, ca atleti, evolutia pulsului pe timpul alergarii pentru a sti cum sa-si dozeze efortul, dar de la bun inceput obiectivul lor este altul. Apoi ca metoda e potrivita doar la alergarea pe distante mari, de peste 10 km, unde constanta / stabilitatea devin criterii de performanta.

Obiectivul meu e de mult timp acela de a mentine pulsul intr-o fereastra data (de pilda 155-165) o perioada cit mai mare de timp. Asa incit, pentru mine ar fi fost o inlesnire nemaipomenita sa-mi pot controla pulsul: auzisem ca unii yoghini o fac printr-o concentrare indelung exersata, insa eram destul de sceptic in legatura cu generalizarile (daca le reusea, ei o faceau stind in anumite pozitii si nu in exercitiile dinamice specifice vesticului). Imi urmaream inima de ani de zile si stiam cit de "indaratnica" poate fi: tendinta sa este intotdeauna aceea de a-si minimiza efortul.

Esti in plin efort, totul merge bine, zici ca esti pe cai mari si ca pulsul este in fereastra, si cind incepi sa te simti bine alergind, observi cu stupoare ca-ti cade pulsul si pacer-ul incepe sa ticaie avertizindu-te ca lenevesti. Accelerezi, pacer-ul tot ticaie, incepi sa te enervezi si cresti mai departe ritmul asteptind sa urce inapoi in fereastra, dar pina se intimpla asta iti "mor" picioarele.
In fine, pulsul a urcat, nu suficient insa fiindca obosit cum esti, va trebui, daca nu sa scazi ritmul, cel putin sa-l pastrezi constant pentru a-ti trage sufletul: ei bine, pulsul va cadea din nou... se intimpla intotdeauna atunci cind inima se obisnuieste cu efortul si e bine antrenata.

Acesta este scenariul cu care te lupti ani la rind: daca o antrenezi bine, in alergare va trebui sa tragi de tine pentru a tine pulsul sus. Cu timpul ajungi sa crezi ca ea are ritmul ei, tu pe al tau si ca, in toate sfortarile astea lupta este inevitabila: atunci cind savurezi o alergare, iar pulsul sta sus pe tot parcursul ei, ori e cald afara, ori inima e odihnita si se adapteaza inca la efort. Urmatoarea alergare insa va fi aproape de un dezastru: vei alerga ca un nebun pe tot cimpul, cu toate durerile dupa tine, iar inima va ramine impasibila sub pragul ferestrei, fiind adaptata deja la efort, lucrind prea eficient pentru ca tu s-o mai poti stimula sa reintre in fereastra: desigur, timpii de la alergarile "dezastruoase" sint cei mai buni, fiindca inima te alearga de nu te vezi. Evident, pentru a preintimpina situatiile de felul acesta scazi fereastra cu 5 batai. Motivul este acela ca nu poti rezista multe zile la rind la ritmul pe care ti-l impune inima.

Inutil sa mai spun ca ma obisnuisem cu lupta asta spunindu-mi ca nu exista alternativa. Alergarea raminea totusi una dintre intimplarile minunate din viata mea, mai ales ca aveam in minte ceea ce spunea Emil Zatopek (unul dintre cei mai mari atleti din toate timpurile): diferenta dintre baieti si barbati o fac suferinta si durerea.

Desigur, experienta imi spunea de fiecare data cind e cazul sa accelerez: incepusem sa stiu bine momentele astea, multe dintre ele legate de anumite parti ale traseului, dar si de ceea ce simteam. Atunci cind incepeam sa ma simt comod in timpul alergarii era clar ca trebuia sa accelerez. De multe ori e nevoie chiar de semnale anterioare acestei senzatii de confort, fiindca atunci cind o ai, e deja putin cam tirziu: vei auzi curind ticaitul pacer-ului.

Existau si situatiile rare in care, la o temperatura ideala si cu organismul odihnit alergarea iesea minunat de la un capat la altul, iar la final simteam ca as putea continua. Pe de alta parte, exista si incercarile mai serioase in care alergi obosit: ai dormit putin, sau ai avut multe de facut in timpul zilei. Antrenamentul pe fond de oboseala e unul dintre cele mai bune.
In fine, pentru o alergare buna trebuia sa-mi pun la bataie toata intuitia si sa fiu atent la tot soiul de semnale. Nu era nimic batut in cuie, era cam multa improvizatie dar si travaliu inutil.

Intr-o zi insa, inima a inceput sa-mi vorbeasca, fireste, pe limba ei. Eram intr-o alergare si am observat ca ma potrivisem neasteptat de bine cu ea incit am devenit mai atent la pacer. Incercasem si alte dati sincronizari cu pulsul, dar nu eram aproape niciodata la pulsul de la care se putea realiza sincronizarea. De regula eram la puls prea mic, iar acolo sincronizarea nu e posibila tocmai fiindca pasul alergarii este mic iar frecventa relativ mare: probabil ca fiecare persoana are un puls critic de la care sincronizarea devine posibila (in cazul meu, e vorba de un puls de peste 150 de batai pe minut). La o alergare prea usoara, pulsul e mic, sub 130, iar sincronizarea e imposibila, ferecventa pasului fiind totusi mult mai mare. In plus, inima nu raspunde imediat, trebuie sa treci de primele 10 minute de alergare in care pasul sa fie unul mare iar frecventa relativ mica, apropiata de puls.

De ce e necesara sincronizarea pulsului cu cadenta pasilor? Fiindca doar astfel inima comunica, si poate fi controlata. Pe durate destul de mari, si aparent surprinzator, sincronizarea se pastreaza, se autointretine. Are loc, de fapt, un proces de rezonanta, ca in fizica undelor, cind semnale cu frecvente apropiate ajung sa dea nastere fenomenului de batai. Astfel, doar la efort mare, si doar daca are loc acest proces de rezonanta inima incepe sa raspunda: daca ne gindim putin, nu e deloc surprinzator. Muschii picioarelor sint cei mai mari, iar acestia par a fi singurii in masura sa sustina efortul cardiac perioade mai lungi de timp.

Fireste, in alergare trebuie facute permanent ajustari: atit ale lungimii pasului, cit si ale cadentei. In primele incercari, scopul este, fireste, acela de a stabili rezonanta. Insa apoi te fura destul de repede betia controlului. E straniu sa vezi cum corpul care parea pina de curind un soi de piatra de moara incepe sa raspunda prompt, ca si cind ai comunica direct cu el. Revelatia mea a fost cu atit mai mare, cu cit ma invatasem ca inima sa-si vada de ritmul ei, fara sa se sinchiseasca prea mult de eforturile mele.

Asadar, sint doua variabile independente controlabile direct: cadenta si lungimea pasului. Atunci cind inima scade pulsul, ca in scenariile acelea care se repetau cu anii, nu trebuie sa cresti efortul asa, in general, adica simultan si frecventa pasului, si lungimea sa. Trebuie sa-i urmaresti pulsul, asadar, sa scazi frecventa si sa maresti pasul. Explicatia? Mai intii te preocupi de a ramine in rezonanta cu inima, si abia apoi maresti efortul, prin lungirea pasului: doar in felul acesta poti astepta sa primesti un raspuns (afirmativ) la cererea ta de a mari pulsul. Daca ai iesit din rezonanta, inima trece in regim de autocontrol.

Fireste, procesul are inertia lui. De pilda, uneori pulsul scade -- inima incearca adesea sa faca acest lucru --, iar tu realizezi ca efortul pe care-l faci nu justifica deloc scaderea. Nu ai decit sa ramii in rezonanta si sa pastrezi ritmul: pulsul va reveni in mod aproape miraculos la valoarea corespunzatoare efortului.
Totul decurge fara nervi, fara ruperi de ritm inutile si epuizante: si tineti minte, la alergarea pe distante mari constanta/stabilitatea alergarii este esentiala.

Labels: , , , , , , , , , ,